Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică România și Grecia, poziție comună privind metodologia de aderare la UE. Bogdan Aurescu (MAE) s-a întâlnit cu omologul său elen, la Atena

România și Grecia, poziție comună privind metodologia de aderare la UE. Bogdan Aurescu (MAE) s-a întâlnit cu omologul său elen, la Atena

Un articol de: Redacția B1.ro - 13 Dec 2019, 18:48
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru Politică

România și Grecia au o poziție comună legată de eficientizarea metodologiei privind negocierile pentru aderare la Uniunea Europeană, în sensul că revizuirea acesteia nu trebuie să ducă la blocarea proceselor de aderare aflate deja în curs, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmite caleaeuropeana.ro.

Vestea vine în contextul în care Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, s-a întâlnit cu omologu său din Grecia, Nikos Dendias, în marja participării la Consiliul ministerial al Organizației de Cooperare la Marea Neagră (OCEMN), care se desfășoară la Atena.

Comisia Europeană va propune în luna ianuarie metodologia revizuită privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, ca răspuns la insistențele Franței ca acest proces să fie revizuit, a anunțat comisarul european pentru vecinătate și extindere Oliver Varhelyi.

Revizuirea metodologiei de desfășurare a negocierilor de aderare le va face mai ,,credibile şi predictibile atât pentru UE, statele membre cât și pentru Balcanii de Vest” a declarat acesta, într-un mesaj pe Twitter.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea fructificării concrete a oportunităților oferite de formatele regionale, inclusiv la nivel trilateral și cvadrilateral. Ambii miniștri au reiterat susținerea comună a perspectivei europene a statelor din Balcanii de Vest, însă au precizat că discutarea la nivel UE a eficientizării metodologiei de aderare nu trebuie să ducă la blocarea proceselor de aderare aflate deja în curs, transmite MAE.

Discuțiile celor doi miniștri de externe au prilejuit și un schimb de opinii și pe alte teme de interes de pe agenda europeană. Astfel, cei doi miniștri au salutat faptul că rezultatele alegerilor de ieri din Regatul Unit sunt de natură să clarifice perspectivele Brexit, mai arată MAE.

Pe lângă acest subiect, potrivit comunicatului, cei doi oficiali au salutat stadiul foarte bun al relațiilor bilaterale, bazate pe legăturile istorice și culturale tradiționale, dar și pe interese comune la nivel regional și european. În același timp, au apreciat evoluția ascendentă a schimburilor comerciale, care au ajuns anul trecut la aproape 2 miliarde de euro, și au susținut necesitatea de a continua eforturile pentru a utiliza potențialul existent pentru dezvoltarea cooperării economice și sectoriale, precum și a investițiilor reciproce, potrivit aceleiași surse.

Bogdan Aurescu a pus accent pe necesitatea consolidării dialogului strategic la nivel înalt între cele două țări, inclusiv din perspectiva contribuției la stabilitatea și securitatea regională. În acest context, a subliniat importanța celebrării anul viitor a 140 de ani de relații diplomatice și a adresat omologului său invitația de a efectua o vizită în România cu acest prilej, invitație acceptată cu plăcere de ministrul Dendias, adaugă sursa citată.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat rolul comunității românești din Grecia, care, alături de comunitatea elenă din România, constituie elemente importante ale relației bilaterale, care dinamizează relațiile culturale și economice dintre cele două țări, mai scrie comunicatul.

De asemenea, cei doi miniștri au discutat agenda de securitate la Marea Neagră. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța consolidării Brigăzii Multinaționale din România și a propus întărirea cooperării pe teme de securitate dintre cele două țări, conchide comunicatul.

Citeşte mai multe despre:   Bogdan Aurescu,   MAE,   Grecia