Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Românii pot depune on-line proiectele pe fonduri europene. Pavel Popescu (PNL): "Instituțiile statului, obligate să comunice cu cetățenii electronic"

Românii pot depune on-line proiectele pe fonduri europene. Pavel Popescu (PNL): "Instituțiile statului, obligate să comunice cu cetățenii electronic"

Un articol de: Traian Avarvarei - 29 Iun 2020, 15:00
Românii pot depune on-line proiectele pe fonduri europene. Pavel Popescu (PNL): "Instituțiile statului, obligate să comunice cu cetățenii electronic" Foto: Pixabay.com Politică

Vestea privind digitalizarea ANAF, obiectivul principal al Guvernului, nu este singura veste bună în acest sens. Deputatul PNL Pavel Popescu anunță, luni, că Parlamentul României a votat posibilitatea ca românii să poată depună proiectele pe fonduri europene și să comunice apoi cu instituțiile abilitate exclusiv on-line.

 

 

 

Românii pot depune on-line proiectele pe fonduri europene

 

 

Românii pot depune on-line proiectele pe fonduri europene

Parlamentul României a votat posibilitatea ca românii să poată depună proiectele pe fonduri europene și să comunice apoi cu instituțiile abilitate exclusiv on-line, anunță deputatul PNL Pavel Popescu.

“Acest fapt ușurează enorm munca antreprenorilor dar mai ales poate avea ca efect o creștere substanțială a atragerii banilor europeni în economia națională.Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

Din acest moment, instituțiile statului vor fi obligate să comunice cu cetățenii electronic. În plus, se fac pași decisivi pentru implementarea cât mai rapidă a semnăturii electronice, fapt ce va ușura atât relația dintre stat și cetățeni, cât și relația dintre companii private”, spune deputatul liberal Pavel Popescu.

Amendamentele depuse de Pavel Popescu au fost susținut de majoritatea grupurilor parlamentare. Potrivit acestuia semn[tura electronică va fi furnizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

„Această simplificare și ușurare fără precedent a procedurilor va permite depunerea și aprobarea mult mai rapidă a tuturor proiectelor europene. Antreprenorii pierdeau foarte mult timp pentru a merge în reședințele de județ sau uneori chiar pentru a veni în București, timp pe care îl pot folosi de acum încolo pentru creșterea afacerii. Din acest moment, ei pot depune proiectele și apoi comunica fiecare pas on-line, fiind necesară obținerea doar unei semnături electronice ce va fi furnizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale”, arată liderul liberal.

Partidul Național Liberal și-a asumat încă din programul de guvernare că va face din digitalizare o prioritate a mandatului său de la guvernare.

„Debirocratizarea, înlesnirea comunicării și lucrului cu cetățenii, prin digitalizare, sunt extrem de importante atât pentru confortul românilor cât și pentru economia națională. Mă bucur că eforturile mele constante încep să dea roade și că lucrurile se mișcă rapid în direcția bună. În momentul în care vom avea majoritate parlamentară vom continua procesul de debirocratizare și digitalizare, căci asta va aduce și o scădere semnificativă a cheltuielilor statului”, mai spune Popescu.

 

 

Ludovic Orban: Digitalizarea ANAF, obiectivul nostru principal

 

 

 

În acest context amintim că premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că digitalizarea ANAF este obiectivul principal al Guvernului, întrucât până acum nu s-a făcut nimic în acest sens, deşi au existat chiar fonduri de la Banca Mondială. În plus, premierul a afirmat că scannerele cumpărate pentru vămi nu au fost folosite, fiind ”mobilier”.

“ANAF nu are compartiment de digitalizare, nu are compartiment informatic, de digitalizarea ANAF se ocupă compartimentul din Ministerul Finanţelor, care întâi trebuie să digitalizeze Ministerul Finanţelor. Sgur că nu o să aşteptăm înfiinţarea unui compartiment, aici avem câteva obiective foarte clare în ceea ce priveşte digitalizarea ANAF, am făcut paşi în această direcţie, e adevărat mici, pe de altă parte gândiţi-vă că paşi mari nu poţi să îi faci în şase luni dintre care patru luni de criză”, a declarat Ludovic Orban, luni, la Adunarea Membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

El a mai spus că au fost finanţări de la Banca Mondială pentru digitalizarea ANAF, dar că aceştia nu au fost folosiţi.

Citeşte mai multe despre:   PNL