Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Șapte lideri județeni ai PNL și-au anunțat demisia în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale (VIDEO)

Șapte lideri județeni ai PNL și-au anunțat demisia în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 30 Sep 2020, 11:49
Șapte lideri județeni ai PNL și-au anunțat demisia în urma rezultatelor slabe de la alegerile locale (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

La două zile de la alegerile locale, liberalii iau primele măsuri în privința celor care nu au performat la scrutinul din 27 septembrie. Astfel, liderii PNL care au obținut sub 27% la votul politic au demisionat, informează B1 TV. Astfel, șapte lideri de organizații județene fac acum un pas în spate. Demisiile au fost anunțate în ședința de miercuri a Biroului Politic Național al PNL.

 

Demisii în PNL: Șapte lideri județeni fac un pas în spate din cauza rezultatelor slabe din alegeri

 

Liderii județeni care și-au anunțat demisiile sunt Ionel Palăr (Bacău), Alexandru Dănăilă (Brăila), Cristinel Romanescu (Buzău), Lucian Heiuş (Hunedoara), Tinel Gheorghe (Ialomița), Adrian Albu (Satu Mare) și Nicolae Robu (Timiş).

De altfel, Nicolae Robu și-a anunțat încă de luni plecarea de la conducerea PNL Timiș, după înfrângerea pe care a suferit-o  în alegerile pentru primăria municipiului Timișoara. Funcția de primar la Timișoarei va fi ocupată în urmîtorii patru ani de Dominic Fritz, care aa candidat din partea USR-PLUS.

”Domnule preşedinte PNL, având în vedere pierderea de către mine a alegerilor locale pentru funcţia de Primar al Timişoarei, prin prezenta, îmi dau demisia din funcţia de Preşedinte al Filialei Timiş a PNL. Cu stimă şi urări de succes pentru dv şi pentru PNL, Nicolae Robu”, i-a scris Robu președintelui PNL, Ludovic Orban, potrivit news.ro.

 

PNL a decis să nu facă nicio alianță cu PSD, Pro România sau ALDE

 

În aceeași ședință, liberalii au decis să facă alianțe cu cei de la USR-PLUS și PMP pentru formarea unor majorități atât în județul Călărași, cât și în județul Cluj. O altă hotărâre se referă la interzicerea oricărei alianțe cu PSD, Pro România sau ALDE.O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Nicușor Dan, la ședința conducerii PNL 

 

La ședința conducerii PNL participă și Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei. Acesta a anunțat că s-a prezentat la întâlnirea cu lideriii liberali pentru a reconfirma parteneriatul pe care îl are cu aceștia.

Întrebat dacă exclude varianta de a deveni membru al PNL, Nicușor Dan a răspuns: „Am fost invitat la ședința de conducere a PNL și am venit cu plăcere pentru că este un partid care m-a susținut puternic în aceste alegeri locale. Am venit să-mi reafirm parteneriatul cu ei. Ăsta este răspunsul pentru acest moment”.

De asemenea, întrebat dacă i s-a propus să devină membru PNL după ce a câștigat scrutinul din 27 septembrie, primarul ales al Capitalei a precizat: „Ce se va întâmpla în viitor, o să vedem. Pentru moment vreau să mă concentrez pe problemele pe care le are Bucureștiul și, în acest moment, am venit să stau de vorbă cu partenerii mei din Partidul Național Liberal”.

Citeşte mai multe despre:   PNL,   alegeri locale 2020