Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Șase președinți PSD de Consilii Județene, cercetați penal pentru abuz în serviciu, în prag de alegeri (VIDEO)

Șase președinți PSD de Consilii Județene, cercetați penal pentru abuz în serviciu, în prag de alegeri (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 03 Apr 2014, 15:25
Șase președinți PSD de Consilii Județene, cercetați penal pentru abuz în serviciu, în prag de alegeri (VIDEO) Foto: constanta.ro Politică

În prag de alegeri, PSD pierde la capitolul imagine din cauza problemelor cu legea. Șase președinți social democrați de consilii județene sunt cercetați sau urmăriți penal pentru abuz în serviciu și trafic de influență.

Adrian Duicu este doar cel mai nou caz.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți este și șeful filialei județene a PSD. Adrian Duicu e suspectat că ar fi convins mai mulți funcționari să îi angajeze apropiații în conducerea unor instituții publice, dar și să concesioneze terenuri la prețuri convenabile.

Mircea Cosma, şeful judeţului Prahova şi-a petrecut o zi în arest, după ce a fost ridicat de DNA , pentru trafic de influență în același dosar în care fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma este urmărit penal pentru o mită de un milion de euro.

Reţinerea i-a dăunat grav sănătăţii, aşa că Mircea Cosma a ajuns la spital, din cauza unor probleme cu inima.

Nicușor Constantinescu este pentru al treilea mandat președinte al Consiliului Județean Constanța. Procurorii DNA îi acuză de abuz în serviciu și plăți ilegale de 5 milioane de euro, dar social democratul mai are și alte probeme cu legea. El este trimis în judecată într-un dosar cu retrocedări ilegale, care se află la instanțe de șase ani. În același caz este acuzat și primarul PSD Radu Mazăre, pentru că, împreună, ar fi păgubit statul cu peste o sută de milioane de euro.

Şi baronul de Dolj este bănuit că ar fi încălcat legea. Ion Prioteasa este urmărit penal pentru atribuirea unor contracte finanţate din fonduri europene.

Şeful judeţeului Brăila îngroaşă lista baronilor cu probleme. Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis în judecată după ce, în calitate de președinte al organizației PSD Brăila, ar fi cerut un milion de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae pentru campania prezidențială a lui Mircea Geoană din 2009.

Şi Marian Oprişan este judecat într-un dosar de corupție pentru că ar fi folosit ilegal fondurile Consiliului Judeţean Vrancea.

Președintele CJ Argeș Constantin Nicolescu a fost declarat incompatibil, drept urmare şi a pierdut oficial funcția. Constantin Nicolescu are pe rol mai multe dosare de corupție.

Baronii PSD, certați cu legea


Citeşte mai multe despre:   abuz in serviciu