Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sebastian Ghiță, noi declarații despre faimoasa poză: Președintele Iohannis.... / Cristoiu: Proba există! În poză apare și socrul lui Ghiță

Sebastian Ghiță, noi declarații despre faimoasa poză: Președintele Iohannis.... / Cristoiu: Proba există! În poză apare și socrul lui Ghiță

Un articol de: B1.ro - 15 Mar 2018, 21:07
Politică

Sebastian Ghiță i-a arătat jurnalistului Ion Cristoiu ”faimoasa” poză cu Laura Codruța Kovesi, făcută chiar în locuința lui. Jurnalistul a confirmat că imaginea există și a susținut că ”Laura Kovesi nu spune adevărul”. 

Ghiță, însă, a insistat că nu vrea să arate poza! Și asta pentru că nu vrea să treacă peste instituțiile statului și peste principalii lideri politici. În acest context, s-a referit și la Klaus Iohannis

De altfel, afaceristul a vorbit despre președintele țării și cu o seară înainte: ”Ați văzut că, astăzi, președintele țării, unii îl simpatizăm, alții nu, dar este președintele țării, el văzând toate acele falsuri din instituția doamnei Kovesi, auzindu-i pe procurorii de acolo, încă le mai zicem procurori, se duceau și o întrebau, lucrau sub coordonarea dânsei. Domnul Iohannis, văzând toate aceste lucruri, a ales să o protejeze pe Laura Codruța Kovesi, văzând că s-au sesizat toate instituțiile, că s-a sesizat Inpecția Judiciară, s-a sesizat CSM-ul, că doamna Tarcea trage un semnal de alarmă, că până și domnul procuror general Lazăr admite că lucrurile sunt în neregulă și cu toate astea președintele a ales să o protejeze”.

Sebastian Ghiţă a precizat că fotografia a fost făcută acasă la el, în Ploiești: ”În fotografie sunt membri ai familiei mele. (...) Această poză este de la mine de acasă. La mine acasă, în Ploiești”.

"Kovesi venea foarte rar fără Coldea", la acest gen de evenimente, a precizat Ghiţă.

Afaceristul a povestit în acest context că are ”o vilă lângă Mizil, care are un fel de mic restaurant, unde ne mai duceam din când în când”.

La rândul său, Ion Cristoiu a spus că în poză se mai aflau o doamnă și un domn mai cărunt.

Jurnalistul a precizat că aceasta ar fi o poză destul de veche, din tinereţea celor doi. "Eu am blestemul pozelor pe care îl fac cu politicieni. Ştiu cine sunt în fotografie. E o poză la Ghiţă acasă în cramă, se văd acolo butoaiele. O poză de nuntă. De ce fuge Kovesi de ceva din tinereţea ei?", a spus Cristoiu.

 

Citeşte mai multe despre:   Sebastian Ghita,   Ion Cristoiu,   Laura Codruta Kovesi,   Klaus Iohannis
 
 
 
Loading...