Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Secretarul general al PSD Diaspora a demisionat și cere măsuri urgente după eșecul de la prezidențiale

Secretarul general al PSD Diaspora a demisionat și cere măsuri urgente după eșecul de la prezidențiale

Un articol de: - 19 Noi 2014, 16:42
Foto: sdmadrid.com Politică

Secretarul general al PSD Diaspora, Stela Arhire, a demisionat din funcţie, după eșecul de la alegerile prezidenţiale, se arată într-un comunicat publicat de Agerpres.

„Având în vedere rezultatul dezastruos obţinut de Partidul Social Democrat în diaspora îmi anunţ retragerea din funcţia de secretar general al PSD Diaspora solicitând ca un gest similar, pe care l-aş considera cel puţin de bun simţ şi de toţi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al PSD - Diaspora", a anunţat Stela Arhire.

Aceasta cere preşedintelui interimar, Mihnea Costoiu, să dizolve biroul executiv şi să convoace, la începutul lui 2015, o conferinţă de alegeri. De asemenea, Arhire cere conducerii PSD să analizeze implicarea fiecărui membru din PSD diaspora în campania electorală.

În plus, Stena Arhire cere demisia şefilor de instituţii publice, care trebuiau să gestioneze cu profesionalismsituaţia românilor din străinătate.

„Solicit Guvernului României să-i demită pe toți conducătorii de instituții publice, care trebuiau să gestioneze cu profesionalism situația românilor din străinătate, dar care, în fapt, au reușit să creeze deservicii imense atât imaginii guvernului României în rândul românilor din afara granițelor țării, cât și a PSD ca partid responsabil cu nominalizarea lor în importantele funcții pe care le dețin.

Păstrarea lor în funcții nu ar putea fi considerată decât o sfidare a mesajului transmis de românii din afara granițelor țării, iar demiterea lor precum și a celor care prin activitatea desfășurată în calitate de funcționari în cadrul acelorași instituții au contribuit la dezastrul pe care îl constatăm în prezent, TREBUIE să fie un semnal fără echivoc care să demonstreze tuturor celor care ne privesc, că am învățat lecția dură a rezultatului alegerilor”, mai spune Arhire.

Într-o înregistrare postată pe YouTube, sunt prezentate imagini din biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, unde Stela Arhire şi Cătălina Ştefănescu le promiteau oamenilor 20.000 de cărţi în limba română. Reacţia oamenilor nu a fost cea aşteptată, enoriaşii huiduindu-le şi cerându-le să nu facă politică în biserică.

Campanie PSD în biserici


Citeşte mai multe despre:   demisie
 
 
 
Loading...