Șeful diplomației române a pledat pentru coeziunea NATO la reuniunea miniștrilor de Externe din Alianță. Care au fost pozițiile lui Aurescu, pe subiectele cruciale abordate de statele membre

Șeful diplomației române a pledat pentru coeziunea NATO la reuniunea miniștrilor de Externe din Alianță. Care au fost pozițiile lui Aurescu, pe subiectele cruciale abordate de statele membre
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a subliniat, miercuri, la reuniunea șefilor de diplomații din NATO, importanța unui mesaj puternic de susținere a Articolului 5 din Tratatul de la Washington, care prevede că un atac asupra unui stat membru al Alianței impune o intervenție din partea partenerilor nord-atlantici.

Totodată, Bogdan Aurescu a prezentat contribuțiile concrete ale României în acest sens, materializate atât în asigurarea resurselor necesare pentru modernizarea forţelor armate naţionale, cât şi în contribuțiile semnificative la operațiile și misiunile aliate, anunță MAE printr-un comunicat de presă.

Reuniunea a reprezentat un moment important în pregătirea Reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi de la Londra, din 3-4 decembrie 2019. Programul a inclus două sesiuni de lucru în format aliat: o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic şi un dineu de lucru. Miniștrii au adoptat o serie de decizii referitoare la recunoașterea spațiului cosmic ca domeniu operațional al Alianței, la consolidarea rolului NATO în domeniul securității energetice și la continuarea participării aliate la eforturile internaționale privind combaterea terorismului, arată același comunicat.

În același timp, au fost evaluate progresele înregistrate în implementarea măsurilor referitoare la Marea Neagră decise la reuniunea ministerială de externe de la Washington, din 3-4 aprilie 2019. De asemenea, a avut loc o discuţie cuprinzătoare despre situația de securitate în regiunile Mării Baltice, Mării Negre, Mării Mediterane și Atlanticului de Nord și deciziile adoptate de NATO pentru a răspunde riscurilor şi provocărilor care afectează aceste regiuni, continuă sursa citată.

Șeful diplomației române a evidențiat necesitatea continuării progreselor concrete în implementarea deciziilor adoptate, inclusiv cele vizând flancul estic al Alianței în ansamblul său. În acest context, a subliniat importanța implementării depline a deciziilor referitoare la regiunea Mării Negre și a asigurării unor contribuții sporite din partea aliaților în vederea consolidării posturii aliate de descurajare și apărare în această regiune, în plan terestru, maritim și aerian, mai adaugă comunicatul.

Ministrul Bogdan Aurescu a punctat totodată importanța dezvoltării, în continuare, a dialogului și cooperării practice cu Georgia, Ucraina și Republica Moldova, pentru creșterea rezilienței acestora în față provocărilor interne și externe. De asemenea, a subliniat importanța sinergiei si complementarității depline între NATO și UE în domeniul securității și apărării, element foarte important în menținerea unității transatlantice, notează același comunicat.

A arătat, totodată, că România nu împărtășește opiniile conform cărora Alianța este în criză și a subliniat că procesul de adaptare a NATO trebuie să continue. Orice proces de reflecție pe tema viitorului Alianței trebuie, în viziunea României, să poată identifica eventualele probleme interne și provocările externe ale NATO, să faciliteze procesul de adaptare a Alianței și să înlăture orice percepții – care sunt oricum eronate – cum că Alianța ar fi în criză. Un astfel de proces ar putea conduce, în opinia ministrului român de externe, la modernizarea conceptului strategic al NATO, potrivit aceleiași surse.

În cadrul dineului de lucru a avut loc un schimb de opinii cu privire la contextul global de securitate şi implicaţiile acestuia pentru Alianţă, pentru un răspuns eficient la provocările actuale şi viitoare. Miniștrii au discutat despre modalitățile de abordare coordonată a unor teme de interes strategic: Rusia, China și controlul armamentelor, scrie sursa citată.

În intervenția sa, ministrul român de externe a exprimat convingerea că multiplicarea provocărilor și amenințărilor la nivel global fac cu atât mai necesară menținerea unei abordări unitare din partea statelor aliate, atât în cadrul NATO, cât și în alte formate la care participă acestea. S-a referit la importanța păstrării abordării actuale cu privire la Rusia, subliniind că o schimbare a acestei abordări nu poate avea loc decât în condițiile revenirii la respectarea de către partea rusă a dreptului internațional și a angajamentelor asumate. A arătat că principiile și valorile euro-atlantice trebuie să rămână reperele în interacțiunea NATO cu alți actori internaționali, se mai arată în comunicat.

În acest context, continuă sursa citată, a evidențiat necesitatea păstrării și consolidării actualelor aranjamente în domeniul controlului armamentelor.

În egală măsură, ministrul Aurescu a prezentat evoluțiile recente din Republica Moldova și a arătat că orice evoluție spre soluționarea conflictului transnistrean trebuie să aibă loc cu respectarea frontierelor internațional recunoscute ale Republicii Moldova și fără afectarea vectorului său european de politică externă, conchide comunicatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe