Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Şeful Vămii Bucureşti, Silviu Văduva, a demisionat la o zi după numirea în funcţie

Şeful Vămii Bucureşti, Silviu Văduva, a demisionat la o zi după numirea în funcţie

Un articol de: - 01 Mar 2011, 13:53
Foto: catavencu.ro Politică

Noul şef al Vămii Bucureşti, Silviu Văduva, a demisionat la doar o zi de la numirea sa în funcţie, din cauza „atacului mediatic fără precedent asupra instituţiilor statului” şi pentru că nu doreşte „să ştirbească imaginea unor instituţii publice”.

Silviu Văduva a solicitat trecerea pe o funcție de execuție, în scopul „punerii la dispoziţia Autorităţii Naţionale a Vămilor a cunoştinţelor şi expertizei dobândite”, potrivit unei declarații citate de realitatea.net.

"Niciodată nu am fost implicat în scandaluri de corupţie şi nici nu am fost vreodată cercetat penal. Precizez că delegarea funcţiei de conducere mi-a fost făcută pe o perioadă determinată, până la organizarea unui concurs, nicidecum aşa cum s-a afirmat în emisiunea Bursa pariurilor – că ar fi vorba de o numire definitivă. Alegerea mea pentru a asigura interimatul funcţiei de conducere a avut loc în urma prezentării atât către Autoritatea Naţională a Vămilor, cât şi către Prefectul Municipiului Bucureşti a unor soluţii şi proiecte viabile pentru accesarea fondurilor europene ce pot fi folosite la dezvoltarea si modernizarea bazei de date existente şi a unor metode eficiente de combatere a corupţiei”, a mai adăugat Văduva.

Citeşte mai multe despre:   demisie,   vama,   coruptie
 
 
 
Loading...