Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Senatorii PSD au părăsit plenul pentru a nu vota proiectul legii pensiilor

Senatorii PSD au părăsit plenul pentru a nu vota proiectul legii pensiilor

Un articol de: B1.ro - 19 Noi 2018, 20:27
Politică

Senatorii PNL şi USR îi acuză pe colegii de la putere că au părăsit plenul pentru a nu dezbate şi vota Legea pensiilor.

Modificarea Legii educaţiei, reexaminată la solicitarea CCR, a fost respinsă pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi, apoi PSD a solicitat pauză de consultări numai că, după ce a fost verificat cvorumul, s-a constatat că în sală mai rămăseseră 27 de senatori. Prin urmare, ședința a fost suspendată. Proiectul de lege care urma să fie dezbătut și votat era cel privind sistemul public de pensii.

"Nu pot să nu remarc că e a nu ştiu câta oară că atunci când e vorba de împărţit portofolii şi ministere PSD alege să se ducă şi să negocieze, în loc să fie aici, în plenul Senatului, să dezbatem legi, mai ales că vorbim despre o lege atât de importantă cum este Legea pensiilor. Cred că această lege merită mai multă atenţie", a declarat senatoarea USR Florina Presadă, citată de Agerpres.

Senatoarea PSD Lavinia Craioveanu a găsit însă rapid o explicație: "Noi suntem abia la punctul 9, deci e puţin probabil să fi ajuns la punctul 15. Nu este nicio grabă. Miercuri putem să dezbatem această lege, ceea ce şi vom face".

Citeşte mai multe despre:   Senat,   PSD
 
Loading...