Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Senatul a votat desființarea Academiei lui Gabriel Oprea

Senatul a votat desființarea Academiei lui Gabriel Oprea

Un articol de: B1.ro - 12 Mar 2018, 18:36
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Senatul a adoptat o propunere legislativă de abrogare a legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Inițiativa i-a aparținut senatorului PMP Traian Băsescu, acesta declarând că Academia în cauză este doar o sinecură pentru băieții șmecheri.

Propunerea a fost adoptată cu 98 de voturi ”pentru”, două ”împotrivă” și o abținere, precizează stiripesurse.ro.

”Am lansat această inițiativă legislativă costatând inutilitatea unei instituții, care nu are decât un statut de Academie clientelară. Are un nume extrem de pompos și, mai ales, că a făcut din niște oameni care au urmat cursurile acestei academii, fie ei și profesori universitari, toți au devenit niște academicieni.

Această Academie este doar o sinecură, care prin relații își propulsează generalii în învățământul civil. România are suficient învățământ militar, ca să ne mai trebuiască și poluarea învățământului civil, care oricum este plin de plagiate.

Fac un apel la dumneavoastră, prin vot să desființăm o sinecură pentru niște clienți ai sistemului de învățământ militar”, a declarat Traian Băsescu.
 

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Oprea,   Traian Băsescu
 
 
 
Loading...