Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Senatul, lovitură pentru Klaus Iohannis: Șeful DGIPI va fi numit fără avizul CSAT și fără încuviințarea președintelui (VIDEO)

Senatul, lovitură pentru Klaus Iohannis: Șeful DGIPI va fi numit fără avizul CSAT și fără încuviințarea președintelui (VIDEO)

Un articol de: - 15 Mai 2017, 17:54
Politică

Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, celebrul DGIPI despre care se spunea că ar fi fost chiar mai puternic decât SRI-ul, intră de luni într-o nouă eră. Plenul Senatului a dezbatătut și votat, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei privind organizarea serviciului, cu un amendament al Comisiei de apărare care prevede că şeful acestei structuri este numit şi eliberat din funcţie de ministrul de Interne. Cu alte cuvinte, preşedintele Klaus Iohannis este scos din jocul numirii.

Senatorii au votat favorabil acest amendament cu unele modificări, și anume că șeful DGIPI nu mai are nevoie nici de avizul CSAT, măsura criticată puternic de opoziție. Traian Băsescu afirma chiar că este o contradicție în lege doarece serviciul lucrează cu informații secrete, iar instituția care ocupă cu secretele de stat este CSAT

Proiectul a fost trecut de Senat cu 76 de voturi pentru și 21 împotriva și va fi trimis acum spre promulgare către președinte. Klaus Iohannis are acum mai multe opțiuni: promulgarea proiectul în această formă, retrimiterea în Parlament pentru modificare sau sesizarea Curții Constituționale pentru verificarea constituționalității legii.

Senatul, lovitură pentru Klaus Iohannis: Șeful DGIPI va fi numit fără avizul CSAT și fără încuviințarea președintelui

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Senat,   CSAT,   aviz,   lege
 
 
 
Loading...