Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Şerban Nicolae demisionează din PSD, după ce nu a prins niciun un loc la alegerile parlamentare: 'Este ca și cum România îl scotea pe Hagi din echipă la cererea adversarilor'

Şerban Nicolae demisionează din PSD, după ce nu a prins niciun un loc la alegerile parlamentare: 'Este ca și cum România îl scotea pe Hagi din echipă la cererea adversarilor'

Un articol de: Traian Avarvarei - 22 Oct 2020, 14:30
Şerban Nicolae demisionează din PSD, după ce nu a prins niciun un loc la alegerile parlamentare: 'Este ca și cum România îl scotea pe Hagi din echipă la cererea adversarilor' Foto: Inquam Photos Politică

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost trecut pe listă la alegerile parlamentare. Amintim că preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, a declarat că nicio organizaţie judeţeană nu l-a propus pe liste.

 

 

Senatorul Şerban Nicolae şi-a dat demisia din PSD

 

 

Senatorul Şerban Nicolae a anunțat, joi, că şi-a dat demisia din PSD. Senator PSD din 2004, Nicolae se compară cu Hagi de la Mondialul din 1994 şi spune că eliminarea sa este ca și cum România l-ar fi scos pe decarul naţionalei din echipă, la cererea adversarilor.

”Am trecut și prin intemperii, și prin seisme, și prin evenimente mai contondente, mereu am fost alături de partid. Am fost izgonit de unii care veniseră ca oaspeți și se descălțau la ușă.

Acțiunile mele din actuala legislatură, toată prestația mea publică ca parlamentar ar fi trebuit să fie recompensată, eu tot ce am făcut, am făcut în beneficiul electoratului. Faptul că sunt contestat cu atâta vehemență de adversarii politici asta spune totul. Este ca și cum, la Mondialul din 94, România îl scotea pe Hagi din echipă pentru că așa cereau adversarele. ”, spune Șerban Nicolae, potrivit stiripesurse.ro.

De altfel, acesta a scris miercuri pe Facebook că joi va face "poate cel mai dureros anunţ" privind activitatea sa publică.

"Dar, în viaţă, o uşă se închide, o alta se deschide. (...) Crezul meu politic. Ce cred eu că vor românii care mi-au dat mandatul de senator al României: să-mi dedic întreaga activitate publică României şi poporului român, să apăr dreptul românilor la identitate, demnitate, un trai decent şi în siguranţă, să combat abuzurile, nedreptăţile şi hoţia. Asta am făcut!", a spus acesta.

 S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

 

Liviu Pleşoianu și-a anunțat și el demisia din PSD

 



Liviu Pleşoianu a demisionat din PSD după ce a rămas în afara listelor pentru parlamentare.
 

Partidul în care am intrat în 2016 este exact opusul partidului din 2020! Din acest moment, drumurile noastre se despart. Iar cine mă cunoaşte ştie că, dacă ajung să iau hotărârea de a pleca de undeva, nu mă mai uit niciodată înapoi. PSD a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează şi îşi inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Cine acceptă aşa ceva - să fie sănătos! Eu nu accept!”, a anunțat Pleșoianu pe Facebook.

 

 

Fostul ministrul Liviu Pop nu e horătât dacă să plece din PSD, partid care i-a întors spatele

 

 

Exclus de pe listele la parlamentare este și Liviu Pop, fostul ministru agramat al Educaţiei, , cunoscut ca ”genunche”. El se află într-o dilemă politică și îți întreabă prietenii virusali dacă să părăsească sau nu partidul pe care l-a slujit până acum, dar care i-a întors spatele.

“Dragi prieteni de pe Facebook,

Deși am fost votat pentru prima poziție la Senat de CEX PSD Maramureș, am fost înlăturat de pe listă.

Ce decizie credeți că ar trebui să iau:

1. Să rămân în PSD?

2. Să îmi dau demisia din PSD?

3. Să candidez din partea altui partid?

4. Altceva?

Va mulțumesc pentru eventualul răspuns.

Respect!”, scrie Liviu Pop pe rețeaua de soaicalizare.


 

Citeşte mai multe despre:   Serban Nicolae,   Liviu Pop,   Liviu Plesoianu,   PSD,   alegeri parlamentare 2020,   demisie