Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Proiect PSD: Ziua de 4 iunie să devină Ziua Tratatului de la Trianon

Proiect PSD: Ziua de 4 iunie să devină Ziua Tratatului de la Trianon

Un articol de: Redacția B1.ro - 28 Iun 2019, 22:39
Proiect PSD: Ziua de 4 iunie să devină Ziua Tratatului de la Trianon Politică

Senatorii PSD Titus Corlățean și Șerban Nicolae au propus un proiect de lege potrivit căruia ziua de 4 iunie ar urma să devină Ziua Tratatului de la Trianon. Proiectul a fost depus în procedură de urgență la Senat, informează Digi24.

”În perioada recentă se înregistrează o serie de încercări de a impune o viziune distorsionată în ceea ce privește semnificația Tratatului de la Trianon. Orice încercare de rescriere a istoriei, de aducere în discuție a unor poziții revizioniste, nu poate fi acceptată astăzi în Uniunea Europeană”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor.

Tratatul de la Trianon „constituie un document politic și juridic de o importanță deosebită pentru națiunea română și un element esențial al realității geopolitice actuale la nivel european”, se mai arată în document.

Proiectul de lege prevede că autoritățile naționale și locale pot organiza, cu bani de la bugetul local sau național, manifestări „cultural-educative” pentru a celebra semnarea Tratatului de la Trianon.

Tratatul de la Trianon a stabilit, între altele, frontiera dintre România şi Ungaria: ”Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și teritoriile asupra fostei monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, partea a II-a (Frontierele Ungariei) și recunoaște prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”
 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Senat,   Serban Nicolae,   titus corlatean_1