Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Și primarul din Caransebeș s-a vaccinat împotriva COVID-19, înaintea persoanelor care au prioritate

Și primarul din Caransebeș s-a vaccinat împotriva COVID-19, înaintea persoanelor care au prioritate

Un articol de: George Lupu - 13 Ian 2021, 16:29
Și primarul din Caransebeș s-a vaccinat împotriva COVID-19, înaintea persoanelor care au prioritate Politică

Încă un primar a sărit rândul și s-a vaccinat împotriva COVID-19, deși nu se încadrează în ategoriile prioritare din etapa întâi a campaniei.

 

Încă un primar a sărit rândul la vaccinare

 

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a anunţat pe pagina sa de socializare, miercuri, că s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a arătat că prin gestul lui nu a încercat să îi convingă pe sceptici să se vaccineze, ci a vrut să sublinieze importanţa vaccinului. Borcean şi-a făcut vaccinul împotriva COVID-19 deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare, scrie News.ro.

”Nu am încercat să-i conving pe cei sceptici de importanţa vaccinului, dar celor nehotărâţi le pot spune doar atât: nu doare deloc. Celor cârcotaşi: eu nu-mi risc viaţa pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul. Cât despre istoricul vaccinurilor, la fel de simplu vă spun că ele au salvat omenirea şi a crescut, semnificativ, speranţa de viaţă, nu de moarte. Dacă acum voi avea un cip implantat, niciun necaz, m-am obişnuit cu supravegherea de toate felurile”, a scris Borcean pe Facebook.

primarul liberal al localității Alexandru Odobescu din județul Călărași, Niculae Eremia, a sărit rândul și s-a vaccinat deja împotriva COVID-19.  Politicianul s-a vaccinat astfel, înaintea cadrelor medicale, aflate în linia întâi în lupta cu pandemia și înaintea categoriilor vulnerabile.

 

 

Primarul localității Alexandru Odobescu a sărit rândul la vaccinare

 Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

Despre această reușită a scris însuși primarul pe Facebook: RESPONSABILITATE! Prima doza de vaccin.

Contactat de HotNews.ro pentru a explica cum a fost posibil să se vaccineze, în condițiile în care nu face parte din categoriile prevăzite nici în prima, nici în a doua etapă de vaccinare, primarul a susținut că a mers la centrul de vaccinare și a așteptat să vadă dacă rămâne vreo doză.

"A fost programat asistentul medical de la noi să își facă vaccinul. Mi s-a spus că eu nu pot să îl fac acum, că nu mă încadrez, și am zis că dacă există posibilitatea și rămâne vreun vaccin pot să stau să mă vaccineze și pe mine. Și a rămas și m-am vaccinat", a declarat Eremia.