Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sorin Cîmpeanu: Reducerea numărului de scenarii la două, un pas important spre revenirea la normalitate / 1.450 de localități au o rată de infectare de peste 1 la mie, iar 1.731 sunt sub acest prag

Sorin Cîmpeanu: Reducerea numărului de scenarii la două, un pas important spre revenirea la normalitate / 1.450 de localități au o rată de infectare de peste 1 la mie, iar 1.731 sunt sub acest prag

Un articol de: Vladimir Ionescu - 29 Apr 2021, 21:09
Sorin Cîmpeanu: Reducerea numărului de scenarii la două, un pas important spre revenirea la normalitate / 1.450 de localități au o rată de infectare de peste 1 la mie, iar 1.731 sunt sub acest prag Foto: gov.ro Politică

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a explicat că pragul de 1 la mie ca rată de infectare delimitează scenariul verde, în care toți elevii merg fizic la școală, de celălalt scenariu, în care se duc doar copiii din grădinițe, din clasele I-IV și din cea pregătitoare. Orele se reiau pe 5 mai pentru majoritatea școlarilor, mai puțin pentru cei din clasele terminale, care vor reveni fizic la cursuri indiferent de scenariu, însă abia din 10 mai.

Reducerea numărului de scenarii la două e un pas important spre revenirea la normalitate, a subliniat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

 

Întrebat joi seară la TVR 1 ce se schimbă în desfășurarea activității școlare începând de săptămâna viitoare, ministrul Educației a declarat: „În primul rând, miercuri, 5 mai, revin la școală toți elevii, cu excepția elevilor din clasele terminale. Este un pas important spre revenirea la normalitate faptul că am redus numărul de scenarii la două. Practic, pragul de 1 la mie rată de infectare face diferența între scenariul verde, în care toți elevii vin la școală, de la grădiniță, până la învățământ primar, gimnazial și liceal, cu prezență fizică. Este vorba de un număr de 1.731 de localități în acest moment. În scenariul 2, rată de infectare peste 1 la mie, situație în care se găsesc acum un număr de 1.450 de localități, vor veni la școală cu prezență fizică miercuri, 5 mai, copiii din grădinițe, elevii din clasele I-IV, plus clasa pregătitoare”.

„Practic, rămân elevii de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile care au o rată de infectare peste unu la mie, doar ei rămân în online. În data de 10 mai, vor reveni, indiferent de scenariu, nu există diferențiere, toți elevii claselor terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și clasele terminale din învățământul postliceal și învățământul profesional, cu prezență fizică. Trebuie să ne gândim că elevii de clasa a VIII-a revin pe 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie, deci vreme de o lună, după care, pe 22 iunie, încep examenul de Evaluare Națională cu prezență fizică, Bacalaureatul urmând să înceapă pe 28 iunie”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Demnitarul a explicat că, totodată, vor veni la școală toți cei 27.750 de elevi din învățământul special, „indiferent de clasă și de scenariu”.

„De asemenea, vor veni la școală, indiferent de clasă și de scenariu, aceasta este o noutate, un lucru îmbucurător, apreciez că a existat înțelegere în cele din urmă, toți cei 27.750 de elevi din învățământul special. Este vorba de elevi care au nevoie de stimulare psihomotrică, de stimulare polisenzorială, de servicii de logopedie, de kinetoterapie, lucruri care nu pot fi asigurate în niciun caz în online și nici acasă. Este un element important. Aceștia vor reveni în data de 5 mai”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Citeşte mai multe despre:   Sorin Cimpeanu,   Ministerul Educatiei