Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sorin Grindeanu ar putea candida la alegerile locale din 2020. Victor Ponta: Am auzit şi eu zvonul acesta

Sorin Grindeanu ar putea candida la alegerile locale din 2020. Victor Ponta: Am auzit şi eu zvonul acesta

Un articol de: B1.ro - 04 Ian 2019, 21:47
Politică

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, vineri, că a auzit un zvon potrivit căruia fostul premier Sorin Grindeanu ar dori să candideze, în 2020, pentru funcția de primar al municipiului Timișoara.  

Ponta nu a vrut să precizeze dacă Grindeanu va fi candidat al formațiunii Pro România. 

"Am auzit şi eu zvonul acesta. Sorin Grindeanu este preşedintele ANCOM şi dacă va dori să candideze, trebuie să spună domnia sa. De la PSD cred că nu poate (să candideze - n.r.), pentru că l-au exclus din partid, dar nu cred că putem să vorbim noi despre aşa ceva. Dacă va dori să facă din nou politică, sunt convins că o va spune el", a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres. 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Grindeanu,   Timisoara,   Victor Ponta
 
 
 
Loading...