Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sorin Oprescu: Dacă în 18 luni nu scăpăm de 80% din maidanezi, plec

Sorin Oprescu: Dacă în 18 luni nu scăpăm de 80% din maidanezi, plec

Un articol de: - 02 Oct 2013, 13:30
Foto: rnews.ro Politică

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a promis, marți seară, că va demisiona din funcție dacă nu reușește să strângă într-un an și jumătate 80% din câinii comunitari ai Bucureștiului.
 Întrebat dacă cifra reală a maidanezilor este 65.000, primarul a explicat că nu poate spune dacă este așa sau nu.

Oprescu a spus că dacă nu va reuşi să îşi atingă obiectivul, va pleca singur din Primărie.

„Dacă în 18 luni nu scăpam de 80% dintre maidanezii de pe străzile din Capitală, mă scol în picioare şi spun: Stimaţi cetăţeni n-am făcut ceea ce am promis. În condiţiile astea plec eu şi mă duc învârtindu-mă. Plec singur. Ce, trebuie sa-mi dau demisia?", a declarat Sorin Oprescu la România TV.

Problema este că nu se știe cu exactitate câți maidanezi sunt pe străzile Bucureștiului, pentru a verifica dacă edilul și-a respectat promisiunea.

Sorin Oprescu a angajat 12 echipe compuse din câte 3 hingheri, pentru a prinde maidanezii de pe stradă. Fiecare dubă este dotată cu 10 cuști și sisteme de prindere.

Primarul Capitalei a afirmat că speră ca în fiecare zi să fie adoptați peste 130 de maidanezi, cei mai mulți de ONG-uri.

Angajaţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au făcut, în septembrie anul trecut, un sondaj în secret pentru a stabili câţi maidanezi sunt în Capitală.

După numai trei zile, în care au fost număraţi câinii dintr-o singură zonă, ASPA a declarat că în Capitală există 64.704 câni fără stăpân, cu o marjă de eroare de  +/- 10%.

Citeşte mai multe despre:   maidanezi,   Sorin Oprescu,   demisie,   Primaria Municipiului Bucuresti