Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sorin Oprescu, mesaj din arest pentru cei care îl acuză: Aveți puțintică răbdare, domnilor!

Sorin Oprescu, mesaj din arest pentru cei care îl acuză: Aveți puțintică răbdare, domnilor!

Un articol de: - 07 Sep 2015, 20:56
Foto: cetateanul.net Politică

Alexandru Chiciu, avocatul lui Sorin Oprescu, a declarat că l-a vizitat pe primar în arest, că Oprescu ”nu va demisiona”, iar mesajul său pentru cei care s-au grăbit să-l acuze este ”Aveți puțintică răbdare, domnilor!”.

Chiciu a transmis că Sorin Oprescu îi roagă pe bucureșteni să aibă încredere în el. "Mesajul către toţi cei care s-au grăbit să-l acuze ca o persoană coruptă este: "Aveţi puţintică răbdare domnilor!"", a declarat avocatul pentru Mediafax.

Acesta a mai spus că primarul deja se simte mai bine și se gândește deja la apărarea pe care o va face. El a mai menționat că există persoane care pot arăta anumite lucruri împotriva acuzațiilor aduse de către procurorii DNA.

Alexandru Chiciu a mai spus că primarul Capitalei nu a fost vizitat de nimeni până acum , dar că va primi vizite în zilele următoare.

Înainte de vizita la arest, Chiciu a susținut că Oprescu nu a cerut și nici nu a primit bani niciodată ”Acest om nu a cerut niciodată sume de bani”.

"La instanţă, Sorin Oprescu a dat declaraţii ample şi le vom reitera în faţa judecătorilor, la contestaţie. La acest moment, întreaga echipă de avocaţi este prezentă aici, fiul lui Sorin Oprescu s-a întors în ţară sau urmează să se întoarcă. Toată lumea trebuie să fie adunată în jurul lui Sorin Oprescu. Nu este un om învins, ci un om care trece printr-o situaţie dificilă”, a afirmat avocatul.

Referitor la zvonurile potrivit cărora lui Oprescu i s-ar fi făcut rău în sala de judecată, avocatul a spus că primarul este dependent de insulină, are probleme medicale deja cunoscute, dar apărarea nu doreşte să invoce problemele medicale, aceasta fiind ”dorinţa lui Sorin Oprescu”.

Citeşte mai multe despre:   Oprescu,   avocat,   arest,   luare de mita,   bucuresteni,   Primarul Capitalei
 
 
 
Loading...