Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sorina Pintea: Cred că președintele a greșit când nu a aprobat bugetul. Ați văzut ce înseamnă majorarea bugetului pentru Sănătate

Sorina Pintea: Cred că președintele a greșit când nu a aprobat bugetul. Ați văzut ce înseamnă majorarea bugetului pentru Sănătate

Un articol de: B1.ro - 22 Feb 2019, 13:50
Politică

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că, din punct de vedere al sistemului sanitar din România, președintele Klaus Iohannis a greșit atunci când a refuzat să aprobe legea bugetului de stat pe anul 2019, sesizând CCR, potrivit Agerpres.

„Nu vreau să comentez acest aspect, pentru că aţi văzut ce înseamnă majorarea bugetului pentru sănătate. Din punct de vedere medical, pentru pacienţii din România, cred că a greşit neaprobând bugetul în această formă", a spus demnitarul.

Sorina Pintea susține că s-au făcut pași mari înainte în ceea ce privește construcția spitalelor regionale de urgență.

„Eu spun că am făcut mari paşi înainte, dar poate că domnul preşedinte ar fi trebuit să se întrebe ce s-a întâmplat cu studiile de fezabilitate din 2008 care au costat 21 de milioane de euro şi care sunt în arhiva ministerului Sănătăţii. Eu am spus-o, efectiv paşii pentru construcţia spitalelor au început în octombrie 2017 când primul teren a fost cedat MS. (....) Există nişte proceduri care se aplică în statul român şi cred că nu putem eluda legea, chiar dacă facem spitale de interes naţional. (...) Nu ştiam că vor fi atât de multe întârzieri generate de orgolii", a mai spus Sorina Pintea.

Declarația sa vine în contextul în care, vineri, președintele Iohannis a sesizat CCR referitor la legea bugetului de stat pe anul 2019, afirmând că alocarea financiară propusă de PSD-ALDE este „bugetul rușinii naționale”, și nu o programare care țintește investiții, după cum susținea coaliția majoritară. (Detalii AICI).

Citeşte mai multe despre:   sorina pintea
 
 
 
Loading...