Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sporul angajaţilor din prefecturi implicaţi în activităţi anti-COVID, eliminat prin adoptarea OUG 8/2021

Sporul angajaţilor din prefecturi implicaţi în activităţi anti-COVID, eliminat prin adoptarea OUG 8/2021

Un articol de: Ramona Zaharia - 08 Mar 2021, 23:39
Sporul angajaţilor din prefecturi implicaţi în activităţi anti-COVID, eliminat prin adoptarea OUG 8/2021 foto: Pixabay.com Politică

Senatul a adoptat, în plen, Ordonanţa de Urgenţă 8/2021 care vizează reducerea unor cheltuieli structurale referitoare, printre altele, la eliminarea sporului de 30% la salariul de bază pentru personalul din prefecturi implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID 19, cu excepţia prefectului şi subprefectului.

Au fost 72 de senatori care au votat în favoarea ordonanţei în forma Guvernului şi 61 au fost „împotrivă”, scrie Agerpres.

Totodată, conform ordonanţei, nu se acordă vouchere de vacanţă pentru anul în curs pentru că valabilitatea celor emise în 2019 şi 2020 a fost prelungită, iar valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 lei, majorarea pensiilor urmând să aibă loc de la 1 ianuarie 2022.

O altă măsură inclusă în ordonanţă propune şi modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval.

Citeşte mai multe despre:   Senat,   spor salarial