Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Jurnalistul Ștefan Etveș, despre verificările dispuse de Viorica Dăncilă la TAROM: ”Nu se va întâmpla absolut nimic. Consilierii directorilor TAROM vin tocmai din Corpul de Control al Guvernului” (VIDEO)

Jurnalistul Ștefan Etveș, despre verificările dispuse de Viorica Dăncilă la TAROM: ”Nu se va întâmpla absolut nimic. Consilierii directorilor TAROM vin tocmai din Corpul de Control al Guvernului” (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 18 Oct 2019, 10:56
Politică

Premierul Viorica Dăncilă va trimite Corupul de Control la Ministerul Transporturilor și la TAROM după scandalul privind demiterea șefei companiei aeriene naționale, care a susținut că a fost înlăturată din funcție pentru că ar fi refuzat să țină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură, așa cum i-ar fi cerut ministru Răzvan Cuc. 

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, jurnalistul Ștefan Etveș a declarat că verificările dispuse de încă șefa Guvernului nu vor scoate nimic la iveală. Asta pentru că, a dezvăluit acesta, consilierii directorilor TAROM vin tocmai din Guvern, din Secretariatul General al Guvernului sau din Corpul de Control. 

”Mie mi se parte foarte interesant că doamna Mezei s-a lăudat și spune peste tot că este într-o relație foarte bună și a fost numită la recomandarea doamnei Dăncilă, pentru că știu toți europarlamentarii de la Bruxelles că între doamna Dăncilă și doamna Mezei era o prietenie strânsă. Acum înțeleg că doamna Mezei s-a trezit ieri dimineață și și-a adus aminte că domnul Cuc i-a cerut să țină avioanele la sol să nu ajungă parlamentarii pentru moțiunea de joia trecută. Doamna Dăncilă s-a trezit și dânsa azi dimineață și s-a gândit că ar fi mai bine să trimită Corpul de Control acolo. Fiecare premier, în ultimii 10-15 ani, a trimis Corpul de Control la TAROM fără se se întâmple nimic. Consilierii directorilor TAROM vin tocmai din Guvern sau din Secretariatul General al Guvernului sau din Corpul de Control al Guvernului. Ar fi culmea, colegii lor să găsească ceva la TAROM

După ce doamna Mezei a anunțat că domnul Cuc i-ar fi cerut să nu se ridice niciun avion de la sol sau să aibă grijă să nu ajungă deputații la moțiune, domnul Cuc a ieșit și a declarat că doamna Mezei minte și că ar trebui să se întoarcă la Bruxelles și să vândă bilete pentru că 20 de ani n-a făcut nimic la TAROM, decât a vândut bilete”, a declarat Etveș. 

Jurnalistul susține că această situație ar trebui să intre în atenția procurorilor și se întreabă dacă Mădălina Mezei ar mai fi declarat că i s-a cerut să țină avioanele la sol în cazul în care nu ar fi fost destituită din funcția de director TAROM

”Mi se pare strigător la cer ce a declarat doamna Mezei și domnul Cuc, ambii având probleme foarte grave în acest moment. Nu Corpul de Control al doamnei Dăncilă ar trebui să meargă acolo pentru că nu se va întâmpla absolut nimic. Procurorii ar trebui să-i cheme pe amândoi și să vadă cine spune adevărul pentru că e foarte grav. În acele avioane putea fi oricine. Cum adică stau avioanele la sol trei ore că nu vrea domnul Cuc să zboare? Asta e foarte grav. Domnul Cuc spune că minte. Doamna Mezei, dacă nu era schimbată, ne-ar fi spus că domnul ministru i-ar fi cerut să țină avioanele la sol? Mie mi se pare foarte grav”, a mai spus Ştefan Etveş. 

În cadrul emisiunii ”Drumurile noastre”, difuzată vineri, la ora 13.00, pe B1 TV, Ștefan Etveș va prezenta și alte detalii din Consiliul de Administrație al TAROM privind destituirea Mădălinei Mezei de la conducerea companiei aeriene. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Stefan Etves,   Viorica Dancila,   Madalina Mezei,   TAROM,   Ministerul Transporturilor,   Razvan Cuc
 
Loading...