Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Surse: Dan Voiculescu, propus pentru funcția de vicepreședinte al Senatului. Negocierile din Parlament, suspendate în urma unor dispute între PNL și PSD

Surse: Dan Voiculescu, propus pentru funcția de vicepreședinte al Senatului. Negocierile din Parlament, suspendate în urma unor dispute între PNL și PSD

Un articol de: - 13 Dec 2012, 17:41
Surse: Dan Voiculescu, propus pentru funcția de vicepreședinte al Senatului. Negocierile din Parlament, suspendate în urma unor dispute între PNL și PSD Politică

USL îşi împarte posturile în Parlament. Conform unor surse citate de B1 TV, Dan Voiculescu ar urma să preia funcția de vicepreședinte al Senatului.

De asemenea, miercuri s-a zvonit că actualii președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, Crin Antonescu și respectiv Valeriu Zgonea, ar urma să fie propuși de USL pentru aceleași funcții și în cadrul noului Parlament. (Detalii AICI)

Negocierile pentru algoritmul parlamentar şi pentru stabilirea funcţiilor din Birourile Permanente şi a celor de preşedinţi de comisii s-au continuat şi în cursul zilei de joi, când au apărut tensiuni între parlamentarii PSD şi PNL, motiv pentru care ședința a fost suspendată, transmite Mediafax.

Disputa dintre reprezentanţii PSD şi cei ai PNL a survenit pe fondul discuţiilor în ceea ce priveşte atribuţiile comisiilor de specialitate, care ar urma să fie configurate pe modelul Comisiei Europene, pentru a fi corelate cu viitoarea structură a Guvernului.

Unul dintre senatorii PNL participanţi la discuţii s-a arătat nemulţumit de propunerea social-democraţilor, inclusiv de denumirea unor comisii de specialitate.



Citeşte mai multe despre:   Dan Voiculescu,   Valeriu Zgonea,   Crin Antonescu,   USL,   PSD,   PNL