Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Tăriceanu continuă campania de boicotare a referendumului: "Să nu ridicaţi nici buletinele de vot pentru că îl validaţi"

Tăriceanu continuă campania de boicotare a referendumului: "Să nu ridicaţi nici buletinele de vot pentru că îl validaţi"

Un articol de: Sebastian Pricop - 19 Mai 2019, 10:38
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, continuă campania de boicotare a referendumului privind justiţia convocat de preşedintele Iohannis. Acesta a îndemnat, sâmbătă, organizaţiile partidului nici să nu ridice buletinele de vot pe 26 mai.

„Atenţie! Mesajul clar către organizaţii este ca votanţii să nu ridice nici buletinele de vot, pentru că ridicarea buletinelor echivalează cu prezenţă şi validarea referendumului. Trebuie să arătăm că nu suntem aşa de naivi încât să nu înţelegem aceste manevre (...) Ne propunem să boicotăm acest referendum şi pentru faptul că există un deficit democratic, un deficit de cunoaştere a modului în care funcţionează instituţiile europene şi a rolului lor (...) În loc să ne fi concentrat pe o dezbatere care ar fi trebuit să reliefeze ce teme majore avem de susţinut în PE, ce rol au parlamentarii noştri, ce misiune le dăm, această discuţie este insuficientă şi se întâmplă să vină şi o temă parazitară”, a spus Tăriceanu, conform Agerpres. 

Liderul ALDE şi-a motivat campania prin faptul că un referendum încălcă recomandările Comisiei de la Veneţia, iar prin convocarea acestuia Iohannis s-ar lansa mai repede în campania pentru alegerile prezidenţiale.

„Referendumul este o diversiune prin care preşedintele a încercat să intre în campania electorală pentru alegerile pentru Parlamentul European, în care altfel n-ar fi avut nicio cădere şi niciun rol. Fură în acest fel startul pentru alegerile prezidenţiale, pentru campania de prezidenţiale (...) Cred că toţi îşi dau seama că aceasta este o formulă prin care încearcă să ne vândă un fel de produs expirat”, a spus Tăriceanu.

Românii sunt aşteptaţi pe 26 mai să voteze privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi prin modificarea legilor din domeniul justiţiei prin ordonanţă de urgenţă.
 

Citeşte mai multe despre:   Calin Popescu Taricaenu,   Klaus Iohannis,   ALDE
 
 
 
Loading...