Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Tăriceanu: Cred că următorul președinte al României va fi din partea USL

Tăriceanu: Cred că următorul președinte al României va fi din partea USL

Un articol de: - 16 Apr 2014, 19:38
Tăriceanu: Cred că următorul președinte al României va fi din partea USL Politică

Viitorul președinte al României va veni din partea celor aflați sub sigla USL, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Cred cu tărie că următorul președinte al României va veni din partea celor care se străduiesc să mențină unitatea și să ducă la capăt angajamentele luate sub sigla USL. Este responsabilitatea noastră să ducem la îndeplinire proiectul 'România Puternică' și să facem dreptate până la capăt", a afirmat acesta într-o postare pe Facebook.

Astfel, fostul liberal spune că este de acord cu afirmația președintelui Băsescu care spunea și el că următorul președinte va fi dat de USL.

"Arareori în ultimii ani mi-a fost dat să fiu de acord cu o afirmație a lui Traian Băsescu. <> cu care ne-a tot obișnuit acesta în cele două mandate au fost în mare măsură încercări de a-și intimida adversarii, de a face campanie electorală pentru sine sau favoriți sau de a-i crește în sondaje pe apropiații săi. Însă, în emisiunea de aseară la care a participat Traian Băsescu, acesta a făcut o analiză cu care mă declar de acord. Băsescu a spus cu subiect și predicat că următorul președinte pe care îl va avea România va fi dat de USL și, da, Băsescu are dreptate în acest caz. Este recunoașterea faptului că USL este singura forță care a reușit să i se opună cu succes și de care Băsescu se teme", a mai scris Tăriceanu.

Citeşte mai multe despre:   Calin Popescu Tariceanu,   presedintele senatului,   USL