Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Tăriceanu: În viitorul Parlament va lipsi o opoziție puternică, va trebui să fim atenți, să ne autocenzurăm, să nu facem derapaje democratice

Tăriceanu: În viitorul Parlament va lipsi o opoziție puternică, va trebui să fim atenți, să ne autocenzurăm, să nu facem derapaje democratice

Un articol de: - 14 Dec 2012, 15:02
Tăriceanu: În viitorul Parlament va lipsi o opoziție puternică, va trebui să fim atenți, să ne autocenzurăm, să nu facem derapaje democratice Politică

Liberalul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, vineri, că noul mandat de parlamentar va fi mai greu, în condițiile în care actualul Legislativ are o structură ”cu totul și cu totul nefirească”. Tăriceanu se referă la ”lipsa unei opoziții puternice” în viitorul Parlament și la o autocenzură a majorității USListe care va ocupa mandatele acestuia.

"Într-un fel e mai greu, pentru că este un Parlament cu o structură cu totul şi cu totul nefirească din punctul meu de vedere, chiar dacă mă bucur pentru victoria USL. Eu sunt preocupat de lipsa unei opoziţii puternice, care este esenţa oricărei democraţii. Şi, din acest motiv, sigur că va trebui noi să fim cu atenţie, să ne autocenzurăm, pentru că există întotdeauna riscul unor excese sau derapaje democratice şi nu e un lucru uşor având în vedere că sunt şi mulţi parlamentari care nu au multă experienţă, nu au experienţa necesară, sunt debutanţi. Deci va fi o misiune aş spune un pic puţin mai grea", a declarat, vineri, senatorul PNL, la Teatrul de revistă "Constantin Tănase", la finalul ceremoniei de înmânare a certificatelor de parlamentar în Bucureşti.

Întrebat dacă Parlamentul va cenzura în vreun fel Guvernul, fostul premier a arătat că acesta este de altfel principalul rol al Legislativului.

"Nu într-un fel, în mod absolut. În arhitectura instituţională a unei democraţii parlamentare, Parlamentul este cel care are obligaţia să cenzureze Guvernul. Fără jenă, fără reţinere este cel care ţine echilibrul între puterile statului. Parlamentul, ţine, dacă vreţi, în balanţă Guvernul", a argumentat acesta, citat de Agerpres.

Fostul premier a explicat că un Guvern suplu nu înseamnă neapărat o formațiune cu puține ministere.

"Dacă ne luăm după lozincile pe care le auzeam la PDL - facem un Guvern uşor, suplu, săltăreţ - astea sunt poveşti. Părerea mea este că un Guvern funcţionează bine şi soliditatea lui depinde nu de câte ministere are, poate să aibă şi mai puţine şi să fie un Guvern slab, să aibă şi mai multe şi să fie slab, soliditatea lui depinde în mod esenţial de calitatea miniştrilor. Şi cred că ideea care a fost vehiculată de actualul prim-ministru de a face un Guvern care să aibă într-un fel o structură în oglindă cu Comisia Europeană nu este deloc o idee rea, din contră, este o ideea bună. Sigur, nu este obligatoriu să avem toate celelalte 27 de componente pe care le are Comisia Europeană la nivelul comisarilor, dar cred că este o idee foarte interesantă", a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.

Citeşte mai multe despre:   Calin Popescu Tariceanu,   USL,   Guvernul Romaniei