Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Interlopul politic Teodorovici, mitocănie și hărțuire sexuală la adresa reporterului B1.ro: "Sunteți liberă diseară? / Îmi faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși" (VIDEO)

Interlopul politic Teodorovici, mitocănie și hărțuire sexuală la adresa reporterului B1.ro: "Sunteți liberă diseară? / Îmi faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși" (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Oct 2019, 17:59
Politică

Într-o Românie în care, sub guvernarea PSD, clanurile interlope au ajuns să facă legea în majoritatea județelor țării, s-a ajuns în situația în care chiar unul dintre miniștrii cheie din Guvern să aibă un comportament incalificabil, golănesc, care poate fi catalogat chiar drept hărțuire sexuală. Este vorba de, încă, ministrul de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, care a avut un derapaj verbal fără precedent la acest nivel la adresa reporterului B1.ro

Supărat pe rezultatele de la moțiunea de cenzură în care opoziția a strâns 238 de voturi și a dărâmat guvernul Dăncilă, Teodorovici a apelat la un limbaj incalificabil la adresa reportelui B1.ro care a  vrut să îi adreseze câteva întrebări privind viitorul său politic.

Demn de un interlop și nu de om politic, acesta a răspuns într-un mod halucinant de mitocănesc, într-un fel ce se poate cataloga chiar drept hărțuire sexuală.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Redăm mai jos integral transcriptul:

Reporter: Bună ziua de la B1.ro sunt, site de știri.

Teodorovici: Ce este B1? Ce esta B1? Boii.Ro?

Reporter: Site-ul de știri B1.ro.

Teodorovici: Boii.ro ați spus? Ce e asta B1.ro? 

Reporter: B1.ro

Teodorovici: Aaa. Boii.ro! Nu știu ce e asta!

Reporter: Ce veți face în continuare, regretați vreo măsură?

Tedorovici:Sunteți liberă diseară ca să vă spun ce? Nu prea vă văd la față! 

Reporter: Îmi spuneți și mie dacă regretați vreo măsură?

Teodorovici: Îmi faceți curte? Faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși!

Reporter: Nu, nu am dinții puși!

Teodorovici: Dar ce aveți pus?

Reporter: Ce interese aveți acum că ați scăpat de politică... 

Teodorovici: Cu dumneavoastră sigur nu!

Mandatul falimentar al lui Teodorovici în fruntea Ministerul Finanțelor: 

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Tot acest derapaj al lui Teodorovici vine după ce Guvernul din care face parte a picat testul moțiunii de cenzură. 238 de parlamentari, inclusiv de la PSD, au votat pentru a demite guvernul din care făcea parte și Teodorovici la Ministerul Finanțelor.

O nulitate ca ministru, un adevărat golan politic! Haos fiscal, împrumuturi masive, inconsecvență și multe, multe bâlbe și controverse. Este rezumatul guvernării PSD în materie de finanțe publice, principalul responsabil pentru situația creată fiind ministrul Orlando Teodorovici. De altfel, Opoziția a tras în repetate rânduri semnale de alarmă față de situația în care a ajuns țara, lăsată pe mâna unui "discotecar", în ultimele zile datele arătând că România se îndreaptă cu pași repezi spre FALIMENT.

O analiză B1.ro a arătat cum măsurile luate de Teodorovici, din ianuarie 2018 și până acum, au fost mereu însoţite de o retorică populistă, caracteristică mai degrabă Partidului Comunist Român şi care nu poate face apel decât la sistemul de non-valori deţinut de "homo sovieticus", creat tot de comunişti. 

Inclusiv prin modul dispreţuitor cu care a tratat absolut toate avertismentele şi sfaturile, indiferent din ce direcţie au venit, Teodorovici şi-a asumat o poziţie patentată tot de comunişti: anume că instituţia condusă de el (şi implicit Partidul) ştie ce e mai bine pentru România, indiferent ce spun legile în vigoare, Comisia Europeană, experţii în economie, mediul privat, Banca Naţională a României (BNR), asociaţiile neguvernamentale de profil, celelalte partide sau chiar Curtea Constituţională a României (CRR). 

Aşa cum comuniştii spuneau populaţiei că "este benefic pentru ea să nu consume carne", aşa şi Teodorovici (prin măsuri şi retorică) dă de înţeles populaţiei că este "benefic" pentru ea să aibă parte de creşteri ale preţurilor, de plafonarea preţului la gaz, de dobânzi tot mai mari la împrumuturi sau de companii de stat falimentare, conduse de politruci şi care (din nou) primesc ajutor din banii contribuabililor.

Mai jos va prezentăm o parte a deciziilor controversate luate de Discotecă Teodorovici. Lista nu se vrea, însă, a fi una completă întrucât numărul măsurilor cu efect cel puţin discutabil este mult mai mare. 

Pentru analiza integrală a mandatului lui Teodorovici - VEZI AICI

Tot în acest context, amintim că Tedorovici nu este la primul astfel de derapaj în Parlamentul României. În comisiile Parlamentui, acesta l-a jignit pe Florin Cîțu din cauza faptului că nu era de aceeași părere cu el pe Legea bugetului.

”Ești frumos! Chiparosule! După ce că ești urât, mai ești și prost. Ai auzit? Cîțule, după ce că ești urât, ești și prost!”, a spus Eugen Teodorovici.

Întrebat ulterior de acest derapaj de limbaj, ministrul de Finanţe a adăugat: "Am spus ceva urât? Frumosule, chiparosule, vedeţi ce înseamnă chiparos”.

Citeşte mai multe despre:   Eugen Teodorovici,   PSD
 
Loading...