Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Toleranță zero în cadrul Parlamentului UE: Biroul lui Adrian Severin a fost sigilat

Toleranță zero în cadrul Parlamentului UE: Biroul lui Adrian Severin a fost sigilat

Un articol de: - 25 Mar 2011, 13:04
Foto: suedia.se Politică

În urma achetei declanșate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), birourile celor trei europarlamentari implicați în afacerea "bani contra amendamente", inclusiv cel al românului Adrian Severin, au fost sigilate cu scopul de a proteja dovezile, informează Evenimentul Zilei.

Potrivit sursei menționate, un om de la serviciul de pază al Parlamentului UE păzește biroul lui Adrian Severin, care a primit între timp un alt birou.

După articolul publicat de Sunday Times care a dezvăluit că trei europarlamentari, printre care și Adrian Severin, au acceptat să depună amendamente legislative în schimbul unor sume de bani promise de jurnaliștii care pretindeau că sunt lobby-iști, OLAF a decis să se înceapă rapid o anchetă.

Cei doi europarlamentari, Ernst Strasser și Zoran Thale și-au dat demisia din Parlamentul European în urma scandalului declanșat. Însă românul Adrian Severin încă refuză să-și anunțe demisia, întrucât acesta susține că este nevinovat.

În cadrul primei ședințe a Parlamentului European, Adrian Severin a fost huiduit, miercuri, de ceilalți membrii europarlamentari după ce cotidianul britanic Sunday Times a dezvăluit scandalul.

Citeşte mai multe despre:   adrian severin,   Parlamentul European,   scandal,   mita,   ancheta
 
 
 
Loading...