Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac (PMP): Vream ca în următorii ani peste 50% din populația Republicii Moldova să fie parte a României și a Uniunii Europene

Eugen Tomac (PMP): Vream ca în următorii ani peste 50% din populația Republicii Moldova să fie parte a României și a Uniunii Europene

Un articol de: Sebastian Pricop - 20 Apr 2019, 15:53
Foto: Eugen Tomac / Facebook Politică

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a stabilit un obiect îndrăzneţ cu ocazia discursul susţinut în faţa a câteva mii de delegaţi prezenţi la reuniunea PMP în care este prezentat programul partidului pentru alegerile europarlamentare.

Mai exact, Tomac, care este pe locul doi pe lista PMP pentru europarlamentare, vrea ca cetăţenii moldoveni să obţină în număr cât mai mare cetăţenia română pentru ca astfel să poată revine acasă.

"Îmi aduc aminte cât de dificil a fost atunci când președintele Traian Băsescu a trasat o sarcină clară statului român cerându-i să schimbe legea cetățeniei române pentru ca și românii de peste Prut să poaă reveni acasă. De la această decizie, peste un milion de cetățeni de peste Prut sunt cetățeni ai României și UE. Dacă mai departe avem forța să ducem acest mesaj, în următorii ani peste 50% din populația Republicii Moldova va fi parte a României și a UE. Cu acest proiect trebuie să mergem mai departe la Bruxelles, să le explicăm tuturor aliaților noștri că se pot baza și că suntem pregătiți să facem acest pas. Pentru asta trebuie să obținem un scor cu două cifre", a afirmat Eugen Tomac.

Peste 7.000 de delegaţi au participat sâmbătă la Romexpo la prezentarea candidaților şi a programului Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile europarlamentare.

Citeşte mai multe despre:   PMP,   Eugen Tomac
 
 
 
Loading...