Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac: ”România a ratat finala Eurovision din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresişti”

Eugen Tomac: ”România a ratat finala Eurovision din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresişti”

Un articol de: Redacția B1.ro - 17 Mai 2019, 13:49
Foto: Eugen Tomac / Facebook Politică

Președintele PMP, Eugen Tomac, consideră că România nu s-a calificat în finala Eurovision ”din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresiştii care luptă împotriva meritocraţiei”.

România a ratat finala Eurovision din cauza ideologiei de gen promovate agresiv de progresiştii care luptă împotriva meritocraţiei

În urmă cu două luni, am atras public atenţia că se creează un precedent periculos prin faptul că Laura Bretan nu a fost desemnată ca reprezentat al României la Eurovision, deşi câştigase categoric votul românilor, din cauza opiniilor sale pro-creştine. Mi-au sărit atunci în cap mulţi că nu înţeleg că Eurovisionul e un concurs al diversităţii cu orice preţ şi că trebuie să mergem pe ceva mai LGBT friendly. Rezultatul este că, doi ani consecutiv, România nici măcar nu s-a calificat în finala Eurovision.

Eu nu am absolut nimic împotriva minorităţilor sexuale sau de altă natură. Din contră, chiar cred că drepturile acestora trebuie protejate de instituţiile statului. DAR asta nu înseamnă că e firească încălcarea principiului meritocratic doar pentru a promova un anumit tip de ideologie. Dacă dăm la o parte oamenii valoroşi doar pentru că nu fac parte dintr-o anumită minoritate, nu progresăm, ci regresăm. E un reflex comunist de anii '50 - şi atunci, oamenii de valoare erau marginalizaţi, în timp ce alții erau puşi în funcţii înalte doar pentru că aveau "origini sănătoase".

Tirania minorităţii este una dintre bolile cu care se confruntă societatea europeană şi una dintre cauzele pentru care extremiştii naţionalişti vor ajunge să obţină, după unele prognoze, aproape o treime din mandatele din viitorul Parlament European. Când valoarea este pusă mai jos de ideologia progresistă de gen, apar fracturi majore la nivelul societăţii”, a precizat Eugen Tomac, într-o postare pe Facebook.

Reamintim că, Ester Peony și România au ratat calificarea în finala Eurovision 2019.

Reprezentanta României, Ester Peony, a intrat în concurs a șasea, cu piesa „On a Sunday”.

În urma voturilor, în ultimul act al concursului muzical internațional vor merge Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbadjan, Danemarca, Norvegia, Elveția și Malta.

 

Citeşte mai multe despre:   Eugen Tomac
 
 
 
Loading...