Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: ”Dacă se vrea o diminuare a puterii PSD-ului în teritoriu, este nevoie de alegeri în două tururi” (VIDEO)

Traian Băsescu: ”Dacă se vrea o diminuare a puterii PSD-ului în teritoriu, este nevoie de alegeri în două tururi” (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Ian 2020, 22:53
Politică

Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, vineri, în cadrul Știrilor B1 TV, că, pe de o parte, există șanse ca moțiunea de cenzură să treacă, dar crede că nimeni nu își dorește alegeri anticipate ”și atunci se vor găsi destui care să facă să nu treacă moțiunea”. 

Totodată, europarlamentarul PMP a subliniat că este nevoie de alegeri în două tururi dacă se vdorește scăderea puterii PSD în teritoriu. 

"Dacă e să-i aduni bob cu bob, PSD cu UDMR are nevoie de 6-7 voturi, pe când dincolo au nevoie de 20 de voturi. Șansa ar fi mai mare ca PSD să reușească.

Cred că nimeni nu vrea anticipate și atunci se vor găsi destui care să facă să nu treacă moțiunea.

Și votul într-un singur tur are valențele lui democratice. Când l-am introdus, am cerut părerea Comisiei de la Veneția, care a dat aviz pozitiv.

La fel de democratic este și votul în două tururi. Dar poate fi grevat de foarte multe un mandat în turul doi. Plaja de negociere este mult mai mare și se pot negocia funcții, poziții.

Ambele sunt în regulă, dar dacă se vrea o diminuare a puterii PSD-ului în teritoriu, este nevoie de alegeri în două tururi", a declarat Traian Băsescu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu
 
Loading...