Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Am convingerea că, în orice caz, Elena Udrea este bună pentru România

Traian Băsescu: Am convingerea că, în orice caz, Elena Udrea este bună pentru România

Un articol de: - 27 Sep 2014, 13:09
Politică

Președintele Traian Băsescu a abordat, sâmbătă, în cadul Congresului PNȚCD, subiectul candidaturii Elenei Udrea la Președinție, spunând că este convins că aceasta este ”bună pentru România”.

”Ce m-a impresionat la Elena Udrea este că, dacă a fost atacată ca om politic, după mine, ea a fost al doilea om atacat de posturile lui Voiculescu și de cei care nu doresc evoluție democratică a României, a rezistat și asta o recomandă ca politican care ar avea forță să continue drumul”, a explicat șeful statului.

”Sigur, nu am pretenția să îl continue la fel. Poate năzui să facă lucrurile mai bine, mai delicat, mai înțelept, mai puțin brutal. Eu probabil am avut abordarea comandantului. E un perete, trecem prin el. Mi-ar plăcea ca ea să găsească soluția să ocolească peretele pentru a merge mai departe. Am convingerea în orice caz că Elena Udrea este bună pentru România”, a continuat acesta.

Preşedintele a spus că speră, totuşi, ca Elena Udrea să fie capabilă, la nevoie, să facă compromisuri politice, dacă va câştiga.

”Politica este şi o artă a compromisului, la un moment dat, dar fără să compromiţi principiile”, a arătat Traian Băsescu.

La sfârșitul lunii august, Elena Udrea şi Aurelian Pavelescu au semnat un protocol de constituire a alianţei politice PMP-PNŢCD, pentru susţinerea candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Elena Udrea,   PMP
 
 
 
Loading...