Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: „Categoric nu mai rămân în politică dacă nu revin la Cotroceni”
Exclusiv

Traian Băsescu: „Categoric nu mai rămân în politică dacă nu revin la Cotroceni”

Un articol de: -
Politică

Președintele suspendat Traian Băsescu a promis vineri în emisiunea „La taifas”, difuzată de B1 TV, că se va retrage din politică în cazul în care nu se va întoarce la Cotroceni după referendum, precizând că dacă nu va mai fi președinte, „orice altceva ar fi la nelalocul lui”.

„A doua zi când se validează referendumul și nu cu un procent nu în favoarea mea, ci a puciștilor, devine zero. Nu mai prezint interes pentru nimeni. Categoric nu mai rămân în politică dacă nu revin la Cotroceni. Dacă nu voi avea onoarea să mai conduc statul român până în 2014, mi se pare că orice altceva în politică este nelalocul lui”, a spus Băsescu.

Acesta a mărturisit că și-ar dori să se întoarcă pe mare pentru o perioadă de câțiva ani.

„Chiar îmi doresc să fac și altceva.  Mi-aș dori pentru o perioadă de câțiva ani, până la 65,  să mai navighez”,
a mai spus președintele suspendat.

Vezi AICI alte declarații ale lui Traian Băsescu.

De cealaltă parte, și președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că se va retrage din politică în cazul în care referendumul va fi invalidat, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni.

Băsescu: Mă retrag din politică dacă nu mă întorc la Cotroceni
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Cotroceni,   referendum
 
 
 
Loading...