Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică TRAIAN BĂSESCU lansează critici dure: ‘Suntem fericiţi că avem AMBULANŢE roşii televizate, dar am rămas cu un sistem medical după CANOANELE SOVIETICE’

TRAIAN BĂSESCU lansează critici dure: ‘Suntem fericiţi că avem AMBULANŢE roşii televizate, dar am rămas cu un sistem medical după CANOANELE SOVIETICE’

Un articol de: B1.ro - 02 Noi 2018, 20:30
Politică

Fostul președinte al României Traian Băsescu lansează critici dure la adresa sistemului de sănătate despre care spune, într-o postare pe Facebook, că este organizat “după canoanele sovietice pe care mafia din sănătate îl apără prin toate mijloacele”.

De asemenea, Traian Băsescu atrage atenția că proiectul de Lege privind sănătatea, aflat din anul 2012 în Parlament, va trebui dezbătut, îmbunătăţit şi aprobat.

“În 2009, după 3 ani de muncă, o echipă de mari specialişti în medicină, condusă de prof.dr. Cristian Vlădescu, finaliza un raport care punea un diagnostic real sistemului românesc de sănătate. Raportul Comisiei Prezidenţiale, extrem de concis şi punctual, stabilea şi un set de măsuri prioritare. Raportul a fost înaintat guvernului, ministerului sănătăţii şi a fost făcut public.

Aceeaşi echipă de străluciţi specialişti finaliza, în toamna anului 2011, un proiect de lege a sănătăţii care revoluţiona sistemul, îl flexibiliza, îl punea în competiţie, aşeza pacientul în centrul sistemului de sănătate publică şi crea premisele plăţii corespunzătoare a personalului sanitar.

În ianuarie 2012, anunţam că noua lege a sănătăţii trebuie să intre în dezbaterea Parlamentului şi să fie adoptată până la vacanţa de vară. Mafia din sistem a reacţionat propagând către mulţimea din stradă minciuna privatizării SMURD şi a AMBULANŢEI. Au reuşit prin minciună să blocheze reorganizarea sistemului.

De atunci, din ianuarie 2012, am avut dezastrul de la COLECTIV care a arătat ineficienţa sistemului de sănătate, mor cu zile cca 60.000 oameni anual din cauza infecţiilor nosocomiale, iar, ieri, n-am putut trata un mare ars şi l-am trimis în Belgia.

Între timp, toţi suntem fericiţi că avem ambulanţe roşii televizate zi şi noapte, dar am rămas cu un sistem medical organizat după canoanele sovietice pe care mafia din sănătate îl apără prin toate mijloacele.

În Parlament se află proiectul de lege a sănătăţii din 2012. Va trebui dezbătut, îmbunătăţit şi aprobat, dacă vrem să nu mai fim păcăliţi cu ambulanţe roşii televizate”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Citeşte mai multe despre:   traian basescu
 
 
 
Loading...