Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, întrebat de ce i-a numit „bișnițari” pe cei de la USR: „Ei abia așteaptă, unii să pună mâna pe spitale, alții trăiesc cu tot soiul de finanțări de la buget” (VIDEO)

Traian Băsescu, întrebat de ce i-a numit „bișnițari” pe cei de la USR: „Ei abia așteaptă, unii să pună mâna pe spitale, alții trăiesc cu tot soiul de finanțări de la buget” (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 13 Sep 2020, 21:51
Traian Băsescu, întrebat de ce i-a numit „bișnițari” pe cei de la USR: „Ei abia așteaptă, unii să pună mâna pe spitale, alții trăiesc cu tot soiul de finanțări de la buget” (VIDEO) Politică

Traian Băsescu a explicat, duminică seară, de ce i-a numit „bișnițari” pe cei de la USR. Întrebat de Silviu Mănăstire, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician”, din ce motiv a folosit acest cuvânt, candidatul PMP la Primăria Capitalei a răspuns: „Ei abia așteaptă, unii să pună mâna pe spitale, alții trăiesc cu tot soiul de finanțări de la buget, deci să mă lase în pace...”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

Traian Băsescu i-a numit „bișnițari” pe cei de la USR


 

Eurodeputatul Traian Băsescu vorbise despre „bișnițarii de la USR”, în marja evenimentului de sâmbătă, în care și-a prezentat strategia pentru dezvoltarea Capitalei. Momentul a avut loc atunci când fostul șef de stat infirma categoric zvonurile potrivit cărora ar urma să se retragă din cursa electorală în favoarea lui Nicușor Dan, independentul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Generală.

„Nu sunt geambaș de voturi. (...) Acum lupt pentru voturi, pentru că, politic, alianța PNL – USR ne-a împins la o candidatură individuală. Ne-au scos din alianță cu o săptămână înainte de depunerea listelor. (...) Nu sunt geambaș de voturi. Nici nu cumpăr, nici nu vând voturi. (...) Și liberalii, și USR sunt atât de – vreau să spun un lucru urât, dar fără să jignesc și mă gândesc puțin, mi-e greu – nepricepuți politic încât nici prin cap nu le trece o asemenea soluție. (...) Ei își vor lua răsplata când vor constata că au mers pe un om, pe care îl vor lăsa fără sprijin și atunci vor fi condamnați. (...) Nici liberalii nu vor binele lui Nicușor și cu atât mai puțin bișnițarii de la USR, ăștia care conduc organizația de București. (...) Nu cred că au atâta minte încât să-i spună lui Nicușor Dan să se retragă în favoarea mea”, declara Traian Băsescu.
 

Traian Băsescu a negat din nou zvonurile privind o eventuală retragere din cursa pentru Capitală


 

Eurodeputatul a comentat și duminică seară, la „Dosar de politician”, zvonurile privind o eventuală retragere din competiția electorală pentru Primăria Generală a Municipiului București, context în care le-a negat vehement din nou.

„În ceea ce privește retragerea, este o prostie fără margini – de fapt, este o idee propagandistică ieftină inventată de liberali, care nu știu cum să mai dezinformeze electoratul cu privire la candidatura mea, dându-și seama că au făcut o mare eroare neacceptând PMP în alianță și refuzându-i PMP-ului alianța în ultima clipă, când mai aveam doar șapte zile ca să putem să ne facem liste proprii, și nu liste de alianță. Asta e, aici suntem, îmi voi duce campania până la capăt, până în ultima zi și niciodată nu voi renunța la candidatură. Să vând voturile în favoarea cuiva... eu nu sunt geambaș de voturi. Cei care sunt obișnuiți să vândă voturi sau să cumpere, sunt în altă parte”, a spus Traian Băsescu.

Citeşte mai multe despre:   Traian Băsescu