Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, ironii privind criza de la guvern: Fostul PDL poate fi mândru, a furnizat PSD-ului pe Dragnea și Vâlcov care ştiu cum se distruge un partid din interior

Traian Băsescu, ironii privind criza de la guvern: Fostul PDL poate fi mândru, a furnizat PSD-ului pe Dragnea și Vâlcov care ştiu cum se distruge un partid din interior

Un articol de: - 15 Iun 2017, 11:38
Traian Băsescu, ironii privind criza de la guvern: Fostul PDL poate fi mândru, a furnizat PSD-ului pe Dragnea și Vâlcov care ştiu cum se distruge un partid din interior Politică

Fostul președinte Traian Băsescu nu a ratat șansa de a oferi la rândul său un comentariu privind criza internă din prezent din coaliția guvernamentală, ironizând faptul că autorii scandalului care vrea să îl demită pe Grindeanu din fruntea guvernului sunt doi foști membri PDL: Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.

Actualul senator PMP susține că exact pe modelul cum PDL s-a distrus chiar în interior, la fel și cei doi știu cum pot distruge și PSD, și atrage atenția că motivul din spatelui acestui scandal este dorința lui Dragnea și Vâlcov de a scăpa de problemele din justiție.

"Fostul PDL poate fi mândru! 

Dramoleta politică de la PSD are 2 autori. Primul, inculpatul Darius Vâlcov (fost PDL), care a analizat activitatea miniştrilor şi a prezentat în CEX raportul de ineficienţă al Guvernului. Al doilea, condamnatul Liviu Dragnea (fost PDL), care a executat Guvernul, în frunte cu Premierul Grindeanu.
 

Fostul PDL poate fi mândru, a furnizat PSD-ului 2 oameni care ştiu cum se distruge un partid din interior.

PS. Darius Vâlcov şi Liviu Dragnea sunt doi politicieni care îşi fac iluzii deşarte că, fiind obedienţi sistemului, vor scapa de problemele juridice pe care le au", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Liviu Dragnea a fost membru PD din 1994 până în 2000 când a trecut la PSD. Acesta a îndeplinit funcția de președinte PD Teleorman între 1995 și 2000, și a fost și prefect al județului între 1996 și 2000.

Darius Vâlcov a fost membru PD din 2004 până în 2008 și continuat și când partidul a fost redenumit PDL, după coopatarea în formațiunii a aripii liberale desprinse din PNL de Stolojan, între 2008 și 2012 când a demisionat să treacă la PSD. Între 2004 și 2012 a fost primar de Slatina.

Veste de ULTIMĂ ORĂ despre Corina Chiriac. S-a întâmplat chiar AZI

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   ironii,   PDL,   PSD,   Liviu Dragnea,   darius valcov,   Guvernul Romaniei,   Justitie