Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: La totalul UE, fraudarea TVA este 360 de miliarde, din care României îi revin doar 6 miliarde. Una e procentul, alta e valoarea absolută

Traian Băsescu: La totalul UE, fraudarea TVA este 360 de miliarde, din care României îi revin doar 6 miliarde. Una e procentul, alta e valoarea absolută

Un articol de: Vladimir Ionescu - 14 Sep 2020, 20:56
Traian Băsescu: La totalul UE, fraudarea TVA este 360 de miliarde, din care României îi revin doar 6 miliarde. Una e procentul, alta e valoarea absolută Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Eurodeputatul Traian Băsescu, candidat al PMP la Primăria Capitalei, a explicat că fraudarea TVA la nivelul UE este de 360 de miliarde de euro, „din care României îi revin doar 6 miliarde”. „Una e procentul, alta e valoarea absolută”, a subliniat fostul președinte și primar general al Bucureștiului.

Traian Băsescu, despre fraudarea TVA la nivelul UE și situația României

 

„Să venim puţin la acest raport al OLAF (...). Nu mă dezic de ce s-a întâmplat în mandatul meu, dar vreau să fim foarte clari: un studiu de fraudare a TVA făcut la nivelul UE constată că România are cel mai înalt nivel procentual de fraudare - 30%, care înseamnă circa 6 miliarde de euro. La totalul UE, fraudarea TVA este 360 de miliarde, din care României îi revin doar 6 miliarde. Nu vreau să vorbim de fraudarea TVA în Olanda, Italia, Malta şi în multe alte ţări în care nu se vorbeşte despre corupţie (...). Deci, una e procentul, alta e valoarea absolută. Iar dacă mie vrea să-mi spună cineva că cel mai mare loc de evaziune, care e portul Rotterdam - asta nu trebuie să-mi spună nimeni, ştiu de când am lucrat acolo, de când băteam Rotterdamul - şi puteam să-i spun premierului. Deci, cine îmi spune că se face evaziune în portul Rotterdam, fără să ştie autorităţile olandeze, îmi pare rău", a afirmat Traian Băsescu la o conferinţă de presă, întrebat cum comentează raportul OLAF despre România, potrivit Agerpres.

Demnitarul european a adăugat că problema corupției nu mai este o chestiune în dezbatere, în contextul în care raportul OLAF a fost citit de toată lumea.

„E adevărat, suntem campioni cu 30%, dar în valoare absolută ne revin 6 miliarde din 360. Cine dar e campion? Rotterdam nu e la Marea Neagră, Rotterdam-ul e pe acolo, la cei care nu ne vor în Schengen din cauza corupţiei. Deci, problema corupţiei, dacă observaţi, nu mai este o problemă în dezbatere, pentru că toţi am citit acest raport. Nu numai eu, nu numai colegii mei din PPE, dar l-au citit şi colegii noştri germani, şi colegii noştri francezi, şi colegii noştri olandezi, şi toată lumea l-a citit", a subliniat Traian Băsescu.

Ce a mai declarat Traian Băsescu, luni: „Niciodată nu mă voi opri dintr-o cursă electorală”

 

Candidatul PMP la Primăria Capitalei a susținut luni o conferină de presă, ocazie cu care a abordat mai multe subiecte și a reiterat că nu „este geambaș de voturi”, precum și că nu se va opri „niciodată” dintr-o cursă electorală.

Întrebat dacă intenționează să se retragă din cursa pentru Capitală, Traian Băsescu a răspuns ferm: „Această întrebare mă şi distrează. Nu, doamnă, nu sunt geambaş de voturi, nu am de dat voturi, nu am de cumpărat voturi. Nu vând, nu cumpăr, iau. Câte voturi pot, iau. Niciodată nu mă voi opri dintr-o cursă electorală. E ca şi cum i-ai spune unui avion la 11.000 de metri: 'opreşte puţin!' Eu sunt avionul”.

Citeşte mai multe despre:   Traian Băsescu