Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Legea maidanezilor o voi promulga fără probleme, în forma în care a trecut prin Parlament

Traian Băsescu: Legea maidanezilor o voi promulga fără probleme, în forma în care a trecut prin Parlament

Un articol de: - 16 Sep 2013, 19:39
Foto: B1 TV Politică

Președintele Traian Băsescu a declarat luni că va promulga fără probleme legea câinilor comunitari, în forma în care a trecut prin Parlament.

„În forma în care a trecut prin Parlament, o promulg fără probleme, e ceea ce cred că trebuie să se întâmple. Acum e la CCR, din câte știu. După ce aducem populația canină la alte dimensiuni, putem regândi altceva. Dar acum e o problemă pentru populație”, a declarat președintele Băsescu.

Proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor pe 10 septembrie.

Actul normativ prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.


Citeşte mai multe despre:   Parlament,   Basescu
 
 
 
Loading...