Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu MITRALIAZĂ Guvernul: Biata Dăncilă merge și ea pe unde mai este primită

Traian Băsescu MITRALIAZĂ Guvernul: Biata Dăncilă merge și ea pe unde mai este primită

Un articol de: B1.ro - 07 Noi 2018, 13:43
Politică

Traian Băsescu lansează un atac extrem de dur la adresa Guvernului. 

Fostul președinte critică inițiativa premierului Viorica Dăncilă de a "colinda" țările arabe cu doar două luni înainte ca România să preia președinția Uniunii europene (UE).

"Destinaţiile premierului şi ale ministrului de externe trebuiau să fie Paris, Varşovia, Madrid, Berlin, Londra, Haga, Bruxelles, Praga, Viena, Dublin, Lisabona. (...) În realitate, bietul premier al României merge şi el pe unde mai este primit", spune Băsescu.

În aceeași situație este și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

"Meleşcanu, cel mai important agent de turism pentru turnee în lumea arabă
Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuwait,Sultanatul Oman, Qatar, cu Dubai, Abu Dhabi, Kuwait City, Muscat şi Doha puncte turistice de escală pentru discuţii cu şeicii legat de priorităţile României în preşedinţia rotativă a UE .

În pregătirea mandatului României, Viorica şi Meleşcanu i-au invitat pe şeici să vină cu banii lor în ţară şi să are pământul, să mulgă vaca, să tundă oaia lui Daea şi nu în ultimul rând să facă turism.

Cu 7 săptămâni înaintea preluării preşedinţiei UE, destinaţiile premierului şi ale ministrului de externe trebuiau să fie Paris, Varşovia, Madrid, Berlin, Londra, Haga, Bruxelles, Praga, Viena, Dublin, Lisabona pentru ca premierul Dăncilă să afle şi să înţeleagă direct de la omologi priorităţile fiecărei ţări, ce poate şi ce nu poate accepta fiecare din statele membre legat de Brexit, migraţie, bugetul UE, emisii de carbon (încălzirea globală), relaţia cu Iranul şi soluţia pentru Siria, politica energetică, securitatea UE, Strategia Dunării, evoluţiile viitoare ale UE şi nu în ultimul rând proiectul severei rezoluţii care vizează România aflat în pregătire la Parlamentul European .

În realitate, bietul premier al României merge şi el pe unde mai este primit, iar în materie de falsă politică externă Meleşcanu este un artist.

Pentru organizarea unui turneu turistic la nivel înalt nu avem nevoie să plătim un ministru de externe. Este suficient un comision plătit unei agenţii de turism .

PS – Nu spune nimeni că vizita în state arabe nu este importantă. Problema este că altele erau priorităţile majore de politică externă în această perioadă iar Viorica nu are cum să înţeleagă acest lucru în timp ce Meleşcanu chiar ar putea înţelege, dar face şi el ce mai poate", scrie Traian B[sescu pe Facebook.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Viorica Dancila
 
 
 
Loading...