Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu avertizează: Opoziția se supune unui risc enorm dacă preia guvernarea fără un partid de 35% (VIDEO)

Traian Băsescu avertizează: Opoziția se supune unui risc enorm dacă preia guvernarea fără un partid de 35% (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 10 Iun 2019, 19:16
Sursă foto: Hepta.ro Politică

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, că opoziția și-ar asuma un risc foarte mare dacă ar intra la guvernare fără să fie reprezentată de un partid care să aibă cel puțin 35% în Parlament. 

Viitorul europarlamentare PMP a mai spus că partidul său va semna moțiunea de cenzură care va fi depusă zilele viitoare în Parlament. 

PMP va semna textul moțiunii. Ne facem datoria elementară de opoziție. Dacă va trece sau nu, vedem. Moțiunea va da ocazia parlamentarilor opoziției să dea soluții, altele decât cele pe care le-a dat guvernul”, a spus senatorul PMP

Întrebat ce vrut să spună atunci când s-a referit la guvernarea PNL-PMP, Băsescu a explicat: ”Am vrut să nu intrăm în cohorta celor criticați pentru că nu ar vrea să depună moțiune, când patria o cere”.

De asemenea, întrebat dacă ar propune pe cineva din PMP în guvernarea respectivă, fostul șef al statului a răspuns: ”Aș putea să iau eu guvernul, ca să enervăm pe toată lumea. (...)

Funcția de premier trebuie exercitată de un om mai tânăr, Tomac ar fi un foarte bun premier”. 

Băsescu a fost întrebat și ce scor ar putea să obțină actualele partide din opoziție, dacă ar prelua guvernarea în condițiile în care guvernul Dăncilă ar fi îndepărtat printr-o moțiune de cenzură. 

”Este greu de spus. Dacă ar aplica niște corecții solide în zona economică, acolo unde guvernul a făcut excese, pot să spere într-un scor bun. (...) Ai nevoie de un partid cu 35% la guvernare și lângă el alte două-trei partide cu care să faci 52-55% în Parlament. (...)

Rămânând într-o zonă extrem de pragmatică, trebuie să recunoaștem că dacă opoziția, fără un partid de 35%, pe umerii căruia să stea guvernarea, opoziția se supune unui risc enorm dacă preia guvernarea. În primul rând, e șubrezimea guvernului, un guvern fără forță în Parlament”, a mai spus Traian Băsescu.  

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   PNL,   PMP
 
 
 
Loading...