Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Pentru partidele mici, care vor reuși să treacă pragul, e un succes incredibil. A fost o societate extrem de tensionată (VIDEO)

Traian Băsescu: Pentru partidele mici, care vor reuși să treacă pragul, e un succes incredibil. A fost o societate extrem de tensionată (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 26 Mai 2019, 22:38
Foto: facebook.com/pg/PresedinteleTraianBasescu Politică

Fostul președinte, Traian Băsescu, candidatul care a deschis lista PMP la alegerile europarlamentare, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, că partidul său va intra în Parlamentul European după ce vor fi numărate și voturile din Diaspora. 

Băsescu susține că pentru partidele mici, care vor prinde locuri în legislativul european în condițiile mobilizării românilor la vot, ”e un succes incredibil”. 

„Nu am emoții, că vor veni rezultatele din diaspora, unde vom avea voturi care vor securiza pragul. 

La Bruxelles îmi pot utiliza experiența mult mai bine decât aici, în opizție, unde PSD trebuie să-mi dea aprobare ca să vorbesc. 

A fost o societate extrem de tensionată și împărțită, care a avut ocazia să se manifeste prin viot. Polarizarea a fost extraordinară, iar pentru partidele mici, care vor reuși să treacă pragul în condițiile astea, e un succes incredibil. (...) La aproape 50% mă întreb de unde ne-au venit încă 200.000 de voturi pentru că bazinul nostru era evaluat de multă vreme. 

Sincer, nu cred că vor mai fi surprize. Singurul subiect în discuție este dacă va face pragul ALDE, al domnului Tăriceanu”, a declarat Traian Băsescu. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   PMP,   alegeri europarlamentare 2019
 
 
 
Loading...