Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Toader, pas înapoi în confruntarea cu Lazăr: Nu a publicat documentele pe care le-a promis. Ministrul Justiției, apel la CSM în disputa cu Procurorul General

Toader, pas înapoi în confruntarea cu Lazăr: Nu a publicat documentele pe care le-a promis. Ministrul Justiției, apel la CSM în disputa cu Procurorul General

Un articol de: B1.ro - 31 Oct 2018, 18:08
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

După aproape o săptămână în care a tot amenințat că va publica dosarul de candidatură aL lui Augustin Lazăr, Tudorel Toader nu a venit cu documentele promise, ci cu un lung comunicat prin care a cerut CSM să îi transmită dacă este legal sau nu să publice aceste acte.

Ministrul Justiției anunțase că va prezenta public dosarul de candidatură al lui Augustin Lazăr pentru funcția de Procuror General. Asta în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că la mapa de candidatură a lui Lazăr nu există o rezoluție de clasare privindu-l pe președintele Klaus Iohannis, contrar afirmațiilor făcute de Tudorel Toader. De altfel, acestă rezoluție de clasare a și fost invocată de Toader drept unul dintre motivele pentru revocarea lui Lazăr.

Tudorel Toader a continuat să susțină că rezoluția se află în mapa de candidatură a lui Augustin Lazăr și că această mapă trebuie să fie identică la CSM, la Cotroceni și la Ministerul Justiției. Toader a tot anunțat că va publica documentele în cauză, lucru pe care nu l-a făcut. Iar acum, brusc, și-a dat seama că trebuie să ceară CSM-ului aprobare pentru publicarea lor. 

”Distinct de cele prezentate și având în vedere discuțiile cu privire la posibilitatea de a face public copii ale documentelor identificate în dosarul de numire al domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmit către Consiliul Superior al Magistraturii copie integrală după dosarul existent la Ministerul Justiției, în forma și în ordinea identificată, împreună cu fișa de registratură cu documentele intrate. În același timp, atașez copie după răspunsul numărul 18450 din 19 septembrie 2018, prin care CSM a transmis rapoartele de evaluare a activității profesionale a domnului Augustin Lazăr.

Solicit, pe această cale, Consiliului superior al Magistraturii să confirme sau să infirme cu date si fapte aspectele identificate în evaluarea documentelor din copia după dosarul care a stat la baza numirii domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În același timp, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru a face publice documentele transmise, îmi exprim acordul în acest sens”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Ministerului Justiției.
 

Citeşte mai multe despre:   Tudorel Toader ,   CSM,   Augustin Lazar
 
 
 
Loading...