Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Kelemen Hunor, critici la adresa guvernului: Puneţi capăt acestei anomalii iresponsabile şi stresante!

Kelemen Hunor, critici la adresa guvernului: Puneţi capăt acestei anomalii iresponsabile şi stresante!

Un articol de: - 18 Mar 2018, 12:00
Politică

Decizia prefecţilor din Covasna şi Harhita de a amenda municipalităţile locale care au umplut oraşele cu steaguri ale Ungariei cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni a provocat mare supărare în rândurile reprezentanţilor UDMR.

Preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, a lansat cu această ocazie un atac dur la adresa autorităţilor centrale pentru că nu respectă drepturile minorităţilor şi a cerut guvernului şi Ministerului de Interne să oprească "acestei anomilii iresponsabile şi stresante".

"Raportul Consiliului European care analizează aplicarea prevederilor acordului cadru pentru protecţia minorităţilor a stabilit că România nu doar că nu este un stat model în garantarea drepturilor naţionale şi lingvistice ale minorităţilor, ci este mai degrabă un exemplu de regres în acest domeniu. Astăzi, ar fi şi un act revoluţionar şi dacă instituţiile implicate nu ar prezenta într-o lumină ireală acest subiect, ci ar începe să aplice corecţiile necesare, aşa cum propune şi raportul nostru paralel. În schimb, ei continuă să deformeze realitatea, susţinând că au creat un stat model, exemplar, în timp ce prefectul de Covasna pedepseşte primarii care decorează localităţile în culorile steagului maghiar cu ocazia sărbătorii noastre naţionale. Cer pe această cale Guvernului, premierului şi ministrului de Interne să oprească acţiunile prefecţilor din Covasna şi Harghita, pentru a pune capăt acestei anomalii iresponsabile şi stresante!", a afirmat Kelemen Hunor într-un discurs susţinut la Satu Mare.

Liderul UDMR a subliniat că minoritatea maghiară este preocupată de egalitatea în drepturi, dar şi la 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană încă sunt multe probleme.

"Da, trebuie să vorbim despre egalitate, ca despre o condiţie a libertăţii. Ca minoritari, suntem în primul rând preocupaţi de egalitatea în drepturi, dar, din nefericire, trebuie să constatăm că şi la zece ani după aderarea la UE, rămân multe de făcut pentru a elimina inechităţile economice şi sociale. (...) Există o creştere a fenomenului de sărăcie şi a emigraţiei. Eradicarea sărăciei şi reducerea decalajelor economice dintre diferitele regiuni reprezintă baza tuturor politicilor responsabile de astăzi în România. Da, acesta reprezintă un act revoluţionar astăzi. Este nevoie de curaj, dorinţă de schimbare şi de acţiune. Suntem gata să participăm şi la acest proiect, pot conta pe noi şi în această reformă cei care sunt capabili să anticipeze, să planifice şi să acţioneze", a mai spus Kelemen Hunor.
 

Citeşte mai multe despre:   Kelemen Hunor,   UDMR
 
 
 
Loading...