Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Udrea, despre opozanţii Legii Capitalei: Baroni de Bucureşti, care s-au dedulcit la bani

Udrea, despre opozanţii Legii Capitalei: Baroni de Bucureşti, care s-au dedulcit la bani

Un articol de: - 14 Feb 2011, 20:56
Foto: Mediafax Politică

Cei care se opun Legii Capitalei o fac pentru că "şi-au intrat în rolul de baroni de Bucureşti" şi s-au "dedulcit la banii foarte mulţi pe care îi au pe mână". Opinia îi aparţine liderului filialei PDL Bucureşti, Elena Udrea. Într-o postare pe blogul personal, aceasta explică motivele pentru care susţine legea care presupune desfiinţarea sectoarelor Capitalei şi propune un referendum pentru adoptarea acesteia.

"În presă au apărut speculaţii referitoare la Legea Capitalei, care ar urma să reglementeze modul în care se iau deciziile pentru Bucureşti. Exemplul tuturor capitalelor europene, fără excepţie, arată că Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică. Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui Adrian Năstase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ", susţine Elena Udrea.

"Cei care se opun acestui proiect o fac pentru că şi-au intrat în rolul de baroni de Bucureşti, care au propriile lor curţi şi cred că nimic nu-i mai poate mişca din loc. Sunt oameni care s-au dedulcit la banii foarte mulţi pe care-i au pe mână", continuă ministrul democrat-liberal.

Liderul PDL Bucureşti îl acuză pe Ludovic Orban că a împiedicat, pe vremea Alianţei D.A., revenirea la starea de dinainte de anul 2000. Elena Udrea susţine totodată că, în acest moment, "nu există aproape niciun nivel de conlucrare între primarii de sector sau între aceştia şi Primarul general. Fiecare decide asupra propriei feude".

"Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fără însă a avea în vedere imaginea de ansamblu", mai notează Udrea.

La final, ministrul mai precizează că propune un referendum pentru adoptarea Legii Capitalei, astfel încât proiectul să nu fie privit "ca un act politic discreţionar".



Citeşte mai multe despre:   Elena Udrea,   referendum
 
 
 
Loading...