Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Un lider PNL îl acuză pe directorul unui Spital de psihiatrie că a încercat să introducă 150 de pacienți fără discernământ pe lista specială de vot

Un lider PNL îl acuză pe directorul unui Spital de psihiatrie că a încercat să introducă 150 de pacienți fără discernământ pe lista specială de vot

Un articol de: Redacția B1.ro - 26 Mai 2019, 15:44
Politică

Ilie Bolojan, liderul PNL Bihor, l-a acuzat pe fostul deputat PSD de Arad Ciprian Florin Luca, actual director al Spitalului de psihiatrie Ștei, că a încercat să înscrie sâmbătă la vot, pe o listă specială, peste 150 de pacienţi fără discernământ, potrivit ebihoreanul.ro.

„Pacienţii de la Spitalul de psihiatrie din Ştei sunt oameni cu fapte de tip penal, pentru care nu au putut fi condamnaţi la închisoare deoarece comisiile medicale au stabilit că nu au discernământ. Până acum, în ultimii 25 de ani, aceştia nu au votat niciodată, dar acum s-a încercat înscrierea lor la vot pe o listă specială", a declarat primarul Ilie Bolojan pentru BIHOREANUL, lăsând să se înţeleagă că votul pacienţilor ar fi putut astfel fi orientat către PSD.

Potrivit liberalului, conducerea secţiei de votare a respins în primă instanţă depunerea listei speciale prin care se solicita urna mobilă ca fiind incompletă, iar apoi ca fiind tardivă, scrie publicația.

„Din informaţiile pe care le deţin nu s-a mai ajuns la dezbaterea pe fond a problemei, dacă aceşti oameni au sau nu dreptul să voteze. Prima dată reprezentanţii secţiei de votare au respins lista specială ca fiind incompletă din punct de vedere al datelor pe care trebuia să le conţină, iar a doua oară pentru că a fost depusă tardiv, după ora 20", a declarat Bolojan.

Ba mai mult, potrivit surselor ebihoreanul.ro, reprezentanţii PSD au insistat din nou, în cursul zilei de duminică, pentru trimiterea a spital a urnei mobile. 
„Au venit şi au pus presiune pe conducerea secţiei de votare, ameninţând cu plângeri penale", a povestit un bihorean.

Citeşte mai multe despre:   Ilie Bolojan,   PNL,   Bihor,   alegeri europarlamentare 2019
 
 
 
Loading...