Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Un primar PSD a finanțat concursul “Corupția stopează evoluția” și a lăudat lupta anticorupție

Un primar PSD a finanțat concursul “Corupția stopează evoluția” și a lăudat lupta anticorupție

Un articol de: - 08 Dec 2017, 20:52
Politică

În municipiul Bacau a avut loc, vineri, Gala de Recompensare a elevilor care au participat, in acest an (în perioada februarie-noiembrie) la concursul cu tema "Corupția stopează Evoluția". Proiectul, inițiat de Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Bacău, s-a desfășurat cu sprijinul financiar al administrației PSD-iste locale, potrivit Hotnews.

Peste 1000 de elevi și profesori au participat la acest proiect la care s-au înscris 192 de lucrări pe două secțiuni: spot anticorupție și arte vizuale.

La Gala de Recompensare, desfășurată la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, cele mai importante premii au fost acordate de primarul Cosmin Necula, președinte al organizației PSD Bacau care a avut cuvântul de deschidere: "Tot aud de cutare care a fost arestat sau condamnat pentru corupție însă a făcut și lucruri bune. Nu sunt deloc de acord cu acest mod de gândi. Este bine că lupta anticorupție prinde contur, iar dumneavoastră, ca elevi trebuie să fiți atenți la orice fapta din jurul vostru care încalca legalitatea". 

În același timp edilul Bacăului a cerut celor peste 300 de elevi prezenți la eveniment "să fie atenți, în viitori, ca toți funcționarii statului, profesori, medici să fie plătiți adecvat pentru a nu se ajunge la corupție publică". 

Amintim că ultimii doi primari din muncipiul Bacău, Dumitru Sechelariu și Romeo Stavarache, au fost arestați pentru probleme grave de corupție.

Să sperăm că și alți colegi din PSD l-au auzit șu îi vor urma îndemnul actualului primar al Bacăului...

Citeşte mai multe despre:   PSD,   corupție
 
 
 
Loading...