Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Una dintre victimele atacului cu bombă din Burgas tocmai aflase că e însărcinată

Una dintre victimele atacului cu bombă din Burgas tocmai aflase că e însărcinată

Un articol de: B1 TV - 20 Iul 2012, 08:37
Foto: reuters.com Politică
Una dintre victimele atacului sinucigaş din oraşul bulgar Burgas, Kochava Shriki, în vârstă de 42 de ani, tocmai aflase că este însărcinată, relatează Jerusalem Post.

Shriki şi soţul ei, Yitzhak, se aflau printre cei 154 de israelieni plecaţi în vacanţă în Bulgaria.

Chiar înainte de a se îmbarca spre Bulgaria, miercuri, ea primise un telefon de la medicul său în care acesta o anunţat că, după multe încercări nereuşite, a rămas însărcinată.

Din nefericire, Shriki s-a aflat printre cele cinci victime ale atentatului cu bombă.

Sora victimei, Morad, a declarat că are alte două rude plecate din ţară, în România şi Spania, şi care au decis să se întoarcă în Israel după ce au aflat ultimele informaţii.

 
 
 
Loading...