Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Uniunea Salvați... democrația în USR. Florina Presadă denunță cenzura și sancțiunile aplicate abuziv în filiala din București. Claudiu Năsui: Regulile trebuie să se aplice tuturor (VIDEO)

Uniunea Salvați... democrația în USR. Florina Presadă denunță cenzura și sancțiunile aplicate abuziv în filiala din București. Claudiu Năsui: Regulile trebuie să se aplice tuturor (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 03 Iun 2020, 23:27
Uniunea Salvați... democrația în USR. Florina Presadă denunță cenzura și sancțiunile aplicate abuziv în filiala din București. Claudiu Năsui: Regulile trebuie să se aplice tuturor (VIDEO) Foto: usr.ro Politică

Florina Presadă, senator al Uniunii Salvați România, a reproșat conducerii USR București că nu este corect să reducă la tăcere, pe grupul oficial de Facebook al filialei, membrii cu mesaje critice. Drept mulțumire la această observație constructivă, moderatorii grupului i-au aplicat acesteia fix același tratament: au cenzurat-o. Într-o intervenție pentru B1 TV, Presadă a susținut că moderatorii discuțiilor au fost schimbați cu unii doriți de președintele filialei, Claudiu Năsui. Schimbările nici nu au fost discutate în Biroul Municipal, așa cum ar fi trebuit, pentru că acesta și-a încetat activitatea acum trei luni tot printr-o decizie a lui Năsui, mai acuză senatoarea. La rândul său, Claudiu Năsui a declarat că pe acel grup se discută „foarte liber”, dar există niște reguli pe care inclusiv senatorii trebuie să le respecte. „Dacă tot ce se poate spune rău despre USR e că a început să-și modereze grupurile interne, cred că e un lucru foarte bun”, a mai punctat acesta.

 

Florina Presadă, cenzurată pe grupul oficial de Facebook al USR București

 KAUFLAND / LIDL / CARREFOUR / PROFI / MEGA IMAGE / AUCHAN. ANUNŢUL CE AFECTEAZĂ TOŢI CLIENŢII DIN ROMANIA

Senatoarea Florina Presadă a explicat, în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, cum a ajuns să nu se mai poată exprima pe grupul oficial de Facebook al USR București, filială din care face parte. Aceasta a dat de înțeles că totul se trage de la Claudiu Năsui, președintele filialei, care nu suportă criticile.

„Vreau să spun de la început că îmi doresc foarte mult ca, în filiala București, să ajungem să funcționăm ca o echipă, să fim împreună, ceea ce a fost USR în 2016 - o echipă care trage împreună pentru același lucru, anume schimbarea în bine a României. Inevitabil am ajuns la păreri diferite despre cum ar trebui să se dezvolte organizația și au fost opinii contrare unei decizii sau alta. Suntem foarte mulți membri din 2016 în USR, chiar dacă partidul s-a dezvoltat foarte mult. Suntem toți mânați în continuare de același lucru, că România trebuie să rămână o democrație, ne dorim cât mai puțină corupție, ne dorim politicii publice făcute cu cap. Ne dorim foarte mult să ajungem la guvernare, să aplicăm legile cum trebuie. 

Nu am fost mereu de acord cu deciziile celor care au fost la conducere, fie că se numeau Nicușor Dan, fie că se numeau Dan Barna sau altfel. Nu am fost niciodată omul unei grupări, ci omul unor principii. În virtutea acestor principii, am scris și o postare aseară, pe grupul intern al filialei București, chestionând niște decizii luate de echipa de moderatori de pe acel grup de Facebook. Acela e considerat canal oficial de comunicare și informare pentru membrii USR Bucureșt, e extrem de important în viața partidului, iar foarte mulți dintre membrii care au avut postări critice la adresa unor alți membri ai Biroului Municipal beneficiaseră de acest tratament. Întrebam de ce alți colegi își luaseră mute pe acel grup tocmai pentru că avuseseră postări critice la adresa Biroului Municipal sau a lui Claudiu Năsui. Nu e vorba de mine aici, ci de tratamentul de care beneficiază vocile critice din partid și din filială și am cerut ca aceste lucruri să fie discutate în cadrul Biroului Municipal”, a declarat Florina Presadă.

Presadă a mai afirmat că Biroul Municipal practic și-a încetat activitatea încă de acum trei luni, urmare a deciziei lui Claudiu Năsui, care a interpretat statutul cum i-a convenit: „Domnul Năsui, colegul meu, din câte înțeleg, se află și în spatele deciziei de a schimba echipa de moderatori acum câteva luni. Lucrul acesta nu a fost niciodată discutat în cadrul Biroului Municipal. De altfel, în ultimele trei luni, Biroul Municipal și-a încetat practic activitatea, în urma unor decizii tot ale lui Claudiu Năsui, care a considerat că nu ne putem desfășura activitatea, în urma unei interpretări a statutului”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Claudiu Năsui, liderul USR București: Se discută foarte liber. Regulile trebuie să se aplice tuturor, chiar și senatorilor

 

„Se discută foarte liber, nu asta e problema. În primul rând, nu sunt genul care să-și vorbească de rău colegii în public. Mă uitam așa la tot scandalul ăsta... Dacă tot ce se poate spune rău despre USR e că a început să-și modereze grupurile interne, cred că e un lucru foarte bun. Dacă ăsta e păcatul nostru capital... Grupurile de Facebook nu sunt proprietatea nimănui. De altfel, Facebook e plin de grupulețe USR, moderate în diferite feluri, unele care permit și limbaje mai colorate, atacuri la persoană, jigniri, minciuni, altele care nu”, a declarat Claudiu Năsui, în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Întrebat care este, totuși, motivul pentru care Presadă a fost redusă la tăcere, Năsui a răspuns: „Eu cred că regulile trebuie să se aplice tuturor, chiar și senatorilor. Nu vreau să spun, că asta ar însemna să-mi vorbesc de rău colegii și nu vreau. Regulile trebuie să se aplice tuturor, inclusiv mie”.

Năsui a negat categoric că Presadă a fost sancționată doar pentru că a adus critici conducerii filiale: „E total fals, e total fals. Adevărul e că sunt aduse niște insinuări, se fac atacuri la persoană, niște lucruri care poate că nu sunt adevărate. Acesta nu e un grup oficial”.

 

Florina Presadă: Moderarea unui grup de Facebook nu trebuie să echivaleze cu cenzura

 

Presadă a atras atunci atenția că moderarea discuțiilor pe un grup de Facebook nu înseamnă cenzură. Ea l-a întrebat apoi pe Năsui de ce insistă să pună el moderatorii, dacă tot acela este un simplu grup, și nu unul oficial: „Moderarea unui grup de Facebook nu trebuie să echivaleze cu cenzura și cu aceste blocări selective acordate de moderatori. Eu nu am adus în discuție faptul în sine că grupul e moderat, e foarte bine că e moderat. Și nu toate grupurile de Facebook sunt considerate canale oficiale de informare între membrii USR. Până la urmă, nu am reclamat decât sancțiunile acestea aplicate selectiv și abuziv. Nu am înțeles nici acum de ce postarea mea a fost considerată spam sau neregulamentară de către moderatori. Moderarea nu înseamnă cenzură. Dacă grupul acesta e atât de neimportat pentru Caudiu Năsui nu înțeleg de ce insistă ca echipa de moderatori să fie compusă exclusiv sau preponderent din oameni care fac parte din tabăra pe care el o susține. Trebuie să spunem că există tabere sau grupări în USR cu viziuni diferite în ceea ce privește dezvoltarea partidului. Asta e absolut normal. Dar ele trebuie să aibă ocazia să dezbată să poată veni în fața membrilor cu argumente”.

Senatoare a mai precizat că nu crede că membrii USR București care au fost cenzurați până acum au spus ceva necivilizat.

„Dacă cineva consideră, poate să-și facă alte grupuri. Azi, de exemplu, proiectul meu a fost un proiect de debirocratizare a USR care e atacat la CCR. Zic că sunt lucruri  care contează mai mult decât genul ăsta de lucruri mărunte. Cel mai important lucru pentru noi acum e să câștigăm următoarele alegeri”, a mai afirmat Năsui.

 

Răzvan Zamfir, către Claudiu Năsui: Vă votează lumea dacă n-aveți apucături PSD-iste!

 

„PSD-simul nu înseamnă să moderezi un grup, ca să fie lumea civilizată pe el”, a mai declarat liderul USR București, precizând apoi că,  dacă cineva din Uniune ar fi corupt sau hoț, s-ar lupta să fie dat afară din partid. „Haideți să fim serioși, că una este o infracțiune și alta e, nu știu, o carență morală”.

Claudiu Năsui: „Regulile trebuie să se aplice tuturor, inclusiv senatorilor. Asta cu unii dintre noi care suntem mai presus de reguli este o problemă foarte mare!”.

Florina Presadă: „Am spus de atâtea ori că nu e vorba despe mine aici, ci de toți colegii mei care ”beneficiază” de această cenzură”.

Președintele USR București i-a invitat din nou pe cei nemulțumiți să-și facă alte grupuri de Facebook dacă nu le convine: „Mereu e concurență și asta e frumos. Îți faci un alt grup pe care, de exemplu, să nu-l moderezi deloc să lași și minciuni, și jigniri, și atacuri la persoană. Facebook e un spațiu liber”.

Întrebată despre taberele din USR, Florina Presadă a spus că anumiți membri l-au susținut pe Nicușor Dan drept candidat pentru Primăria Capitalei, în vreme ce alții au consierat că Vlad Voiculescu (PLUS) ar fi mai potrivit.
 

Citeşte mai multe despre:   USR,   USR Bucuresti,   Florina Presada,   Claudiu Nasui