Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică USL va îndemna electoratul să boicoteze referendumul Capitalei

USL va îndemna electoratul să boicoteze referendumul Capitalei

Un articol de: - 14 Apr 2011, 18:50
Politică

Președintele PSD, Victor Ponta, si președintele PNL, Crin Antonescu, au declarat, joi, într-o conferință de presă că USL va boicota referendumul pe tema administrării Bucureștiului dacă  întrebările stabilite de CGMB, în ședința de miercuri, vor fi cele la care vor răspunde locuitorii Capitalei.

Antonescu a declarat despre cele șapte întrebări, decise de majoritatea din Consiliul General al Municipiului București, care vor face subiectul referendumului: "expresia atitudinii de bătaie de joc la adresa bucureştenilor pe care Elena Udrea, un fel de Băsescu blond la nivelul Bucureştiului, o inspiră din practica de bătaie de joc la adresa românilor".

Președintele PNL a mai precizat că în cazul în care întrebările din referendum nu vor fi schimbate USL va cere simpatizanților să nu participe la referendum.

"Dacă se va ajunge la un referendum cu aceste întrebări caraghioase vom boicota şi nu vom participa la o mascaradă de tip Băsescu-Udrea (...) Nu suntem toţi dresabili cum sunt acoliţii PDL, nu suntem în ograda lui Udrea sau Băsescu", a mai afirmat preşedintele PNL.

Crin Antonescu: Vrem să sprijinim proiectele Primarului General


Ponta a specificat că întrebările referendumului ar trebui să fie clare și aplicabile, din punct de vedere legal. "Cele şapte întrebări probabil au fost scrise de domnul Tălmăceanu, pentru că sunt de tip Caragiale", a spus președintele PSD.

Întrebare care ar trebui pusă bucureștenilor ar trebui să fie, potrivit lui Victor Ponta: "Doriţi desfiinţarea sectoarelor?".

Ponta, întrebare pentru bucureșteni: Doriți desființarea sectoarelor?

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Crin Antonescu,   conferinta de presa,   USL,   PNL,   PSD,   referendum,   capitala,   Bucuresti
 
 
 
Loading...