Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică USR a ieșit din „bula” de pe Facebook. Laurențiu Dincă: PLUS să își înțeleagă rolul de partid mic și să facă același lucru

USR a ieșit din „bula” de pe Facebook. Laurențiu Dincă: PLUS să își înțeleagă rolul de partid mic și să facă același lucru

Un articol de: Vladimir Ionescu - 28 Feb 2020, 18:42
Foto: Inquam Photos / George Calin Politică

Era anormal ca Nicușor Dan, candidatul cu cele mai multe șanse la Primăria Capitalei, să fie înlăturat din cursă „doar pentru a satsiface o mică parte din bula de Facebook” a USR-PLUS, a afirmat consilierul Laurențiu Dincă, care a invitat PLUS „să își înțeleagă rolul de partid mic, să scoată capul din bulă, să vadă realitatea și să nu întârzie prea mult negocierile pentru a da drumul la campaniile electorale peste tot in România.

„Se adună prea multe neadevăruri promovate prin bulă. (...) E normal ca membrii PLUS să fie supărați. Au investit emoțional intr-un candidat care a vrut să aibă o campanie doar pe emoție, targetata pentru bula, in speranta unor “primaries” care sa-l facă pe Nicușor sa iasă din schema. Ori asta nu se face. Bula are rolul ei, dar mare parte din votanții sunt in afara ei. Politica de bula te lovește când crezi ca totul merge mai bine. Era anormal să scoți din joc candidatul cu cele mai multe șanse doar pentru a satisface o mică parte din bula noastră de Facebook, unde ne dam like uri între noi, între 1-5 mii in zilele bune, și credem că avem dreptatea absoluta. Nicușor Dan a jucat politic cum trebuie. Și ce se întâmpla astăzi este o recompensa pentru consecvența ultimilor ani”, scrie consilierul, pe Facebook.

Laurențiu Dincă a mai adăugat că „USR are astăzi peste 1.000 de filiale și acoperă un mare procent din numărul de locuitori din România. Pana in alegerile locale, peste 3 luni, multe din județe vor ajunge sa aibă filiale in aproape toate UAT-urile din județul respectiv. E, poate, cea mai mare reușită a USR. E vorba de mii de voturi care îți vor veni, natural, din acele localități și consolidează USR drept un proiect de termen lung, cu o organizare puternică”.

PLUS a încercat o negociere in forța deși nu avea nimic de pus pe masă. PLUS este un partid de 3,5%, iar după ce Nicușor Dan va candida independent susținut de toate partidele anti-PSD, putem spune că e un partid de 2%. USR a oferit maxim din ce putea oferi in marile orașe. PLUS nu s-a mulțumit cu asta și încă forțează nota. Sa luam cazul Iași: e inadmisibil sa vii sa ceri primarul anti Chirica la Iași, când tu nu ai existat acolo și Cosette e unul din cei mai vizibili oameni USR din ultimii ani. La fel peste tot. PLUS are de construit, pe termen lung, și vor urma 4 ani in care pot ajunge la nivelul USR. Asta dacă nu se face fuziune, deși fuziunea e încă varianta fireasca. Pentru ca, revenim la Nicușor Dan și consecvența, in politică asta e recompensată”, mai spune Laurențiu Dincă.

Citeşte mai multe despre:   USR,   PLUS