Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică USR: PSD şi ALDE ne pun în pericol fondurile europene din dorinţa de a scăpa de justiţie

USR: PSD şi ALDE ne pun în pericol fondurile europene din dorinţa de a scăpa de justiţie

Un articol de: - 02 Mai 2018, 20:50
USR: PSD şi ALDE ne pun în pericol fondurile europene din dorinţa de a scăpa de justiţie Politică

Opoziţia reacţionează după decizia radicală de miercuri a Comisiei Europene.
USR susţine că România ar putea pierde miliarde de euro, fonduri europene, în exerciţiul financiar 2021 - 2027, "în cazul în care actuala guvernare PSD-ALDE ne îndepărtează de principiile fundamentale ale Uniunii Europene". 

"Bugetul pentru noul cadru financiar arată că UE a regândit modul în care sunt alocate fondurile europene în contextul Brexit-ului. Astfel, pe lângă noile reguli de acordare a banilor, UE a introdus un mecanism suplimentar: toate fondurile europene pot fi afectate de tăieri sau blocări atunci când se constată încălcări generalizate ale statului de drept. (...) România de astăzi a fost pusă de coaliţia PSD - ALDE exact în calea acestui mecanism. Asistăm, de un an de zile, la măcelărirea legilor justiţiei în interesul unei singure persoane. Efectele acestor fapte inconştiente ne pot afecta pe termen lung - România ar putea pierde miliarde de euro din cauza dorinţei unor politicieni de a scăpa cu orice preţ de justiţie", se arată într-un comunicat al USR

Dan Barna, liderul USR, spune că, într-o perioadă în care UE dă noi semne de sănătate, România se află "într-un asediu continuu din partea guvernării PSD - ALDE". 
"Din cauza lui Liviu Dragnea şi a acoliţilor săi, ne aflăm exact în calea mecanismului propus astăzi, tocmai în momentul în care intrăm în linie dreaptă pentru pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE şi a Summitului Consiliului European de la Sibiu", afirmă Dan Barna, potrivit sursei citate. 

"Vom deconta și incompetența și hoția PSD prin sacrificarea dezvoltării noastre ca țară. Din păcate, nu avem argumente să combatem această direcție: România chiar folosește incoerent fondurile europene. De pildă, rata de angajare este aceeași ca înainte de 2007 deși România a cheltuit 4 miliarde de euro pentru celebrul POSDRU. Cât despre statul de drept: PSD-ALDE tocmai îl fac praf sub ochii noștri. Doar dacă scăpăm rapid de această guvernare putem redeveni un partener credibil pentru UE și salva fondurile europene", susţine şi Cristian Ghinea, vicepreședinte USR și fost ministru al Fondurilor Europene.

Potrivit USR, noul exerciţiu financiar impune reguli mai stricte legate de eficienţa cheltuirii banilor şi pe impactul real al investiţiilor. 
"Adică nu vom mai primi bani doar dacă îi vom cheltui pe studii de fezabilitate şi nu vom construi efectiv autostrăzi. Începând din 2021, eficienţa va fi cuvântul de ordine în alocarea banilor europeni. România riscă deja, chiar anul acesta, să piardă zeci de miliarde de euro prin procedura de dezangajare - UE ne va lua banii pe care actuala guvernare nu a fost în stare să îi cheltuie sau să îi aloce prin proiecte, la patru ani de la lansarea programelor operaţionale", se mai arată în comunicat. 

Comisia Europeană a propus miercuri, oficial, printr-o decizie fără precedent, "restrângerea accesului la fondurile UE" pentru ţările membre care încalcă statul de drept, cu aplicare din următorul cadru financiar multianual, 2021-2027 (Detalii AICI)
Printre ţările vizate de forul comunitar se numără Polonia, Ungaria şi România.
 

Citeşte mai multe despre:   USR,   Dan Barna,   PSD,   ALDE,   Comisia Europeana